25 noiembrie 2024, 16:00 Realitatea moldovenească views 150
Victor Andronachi: „Între cei care ar trebui să țină cont și medici există un mare decalaj”
25 noiembrie 2024, 16:00 Realitatea moldovenească views 150

Victor Andronachi: „Între cei care ar trebui să țină cont și medici există un mare decalaj”

În Moldova, munca chirurgilor nu este evaluată corect, în special, în ceea ce privește prețul uneia dintre cele mai complicate operații - pe creier.

O astfel de opinie a exprimat medicul neurochirurg, șeful Secției Neurochirurgie a Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă, Victor Andronachi, în cadrul emisiunii „Без галстуков cu Alexandru Stahurschi” de la postul N4.

El a menționat că operația include nu doar actul fizic.

„Înseamnă toată pregătirea, toată viața ta. Dacă eu astăzi fac o operație într-o oră și jumătate, pe care anterior o făceam în 8 ore (și unii o fac în 15-20 de ore) – acesta nu este doar meritul tehnologiei, este și meritul meu. Eu am învățat și m-am antrenat mult pentru asta, iar de acest lucru la noi nu se ține cont - primești un salariu și atît”, și-a exprimat regretul medicul neurochirurg.

Potrivit lui Victor Andronachi, o astfel de muncă, în conformitate cu reglementările actuale ale Ministerului Sănătății, costă mai puțin decît munca unui hamal la Piața Centrală.

„După părerea mea subiectivă, dacă e să privim dintr-o parte cum stau lucrurile, cred că nimeni nu ține cont de acest aspect. Și între cei care ar trebui să țină cont și noi, medicii, există un mare decalaj”, a spus el.

Victor Andronachi a precizat că neurochirurgia de astăzi este departe de ceea ce era chiar și cu zece ani în urmă, deoarece tehnologiile în domeniul neurochirurgiei se dezvoltă mereu.

„De exemplu, dacă astăzi ai cumpărat un computer cu o mie de euro, iar peste un an va costa o sută sau două sute de euro - tehnologiile în neurochirurgie sînt și ele foarte scumpe. Este ca și cum ai cumpăra astăzi un microscop care costă 850 de mii de euro și ai evalua intervenția neurochirurgicală așa cum este evaluată acum în Moldova – acest lucru nu corespunde nici unei legi economice”, a declarat șeful Secției Neurochirurgie a Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă.

Potrivit lui, astăzi nivelul de pregătire al medicilor neurochirurgi moldoveni permite efectuarea oricărei operații, dacă ar exista dotările corespunzătoare.

„Sînt destule creiere în Moldova, și doctori buni sînt, dar uneori aceștia pleacă”, a menționat Andronachi. În principiu, aceasta este o problemă a societății - definirea valorilor. Dacă ne vom uita peste hotare, în Statele Unite, Japonia sau chiar în Europa, pe primul loc în ceea ce privește remunerarea sînt neurochirurgii, dar în societatea noastră acest lucru nu este apreciat”, a spus Victor Andronachi.

Drept exemplu, el a adus Japonia, unde șeful secției de neurochirurgie al unuia dintre centrele medicale primește un salariu anual de 550 de mii de dolari.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

Victor Andronachi , medic

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1612
Populația:
446 locuitori

Druţa este un sat din cadrul comunei Pociumbeni, raionul Rîşcani. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Rîșcani și la 194 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 446 de oameni. Satul Druța a fost menționat documentar în anul 1612.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.