|
Ce a declarat Tiraspolul după întâlnirea negociatorilor de pe ambele maluri ale Nistrului
Reprezentanții Chișinăului încă nu și-au expus clar poziția față de taxele vamale introduse la 1 ianuarie pentru întreprinderile transnistrene, cu excepția unor aluzii privind disponibilitatea de a discuta sau de a soluționa această problemă.
Acest lucru a fost declarat jurnaliștilor de către așa-zisul ministru de Externe al nerecunoscutei RMN, Vitaly Ignatiev, comentând rezultatul întâlnirii de astăzi a reprezentanților politici de la Chișinău și Tiraspol, care a avut loc în biroul de la Tiraspol al Misiunii OSCE în Moldova.
"În general, ne-am exprimat îngrijorarea în numele locuitorilor din Transnistria, a populației, a agenților economici. Ei suportă, de fapt, costurile acestor restricții și limitări aplicate de partea moldovenească", a declarat Vitaly Ignatiev.
Potrivit acestuia, taxele vamale au fost introduse de Moldova "pe furiș, pe ascuns, în spatele procesului de negocieri".
"Atât eu, cât și participanții internaționali la procesul de negocieri am fost informați că nu vor exista taxe vamale. La 22 decembrie a avut loc o ședință a grupului de experți în economie, iar reprezentanții serviciului vamal moldovean au spus că nu se intenționează introducerea unor careva taxe", a subliniat Vitaly Ignatiev.
El a spus că acțiunile Chișinăului încalcă decizia protocolară privind problemele vamale, semnată de părți încă în decembrie 1994, precum și mecanismul de comerț al regiunii transnistrene cu Uniunea Europeană.
"Anul trecut, cifra de afaceri și exporturile noastre comerciale către Uniunea Europeană au scăzut semnificativ. Nu doar agenții noștri economici au de suferit, ci și partenerii noștri din Europa, companiile care consumă produsele noastre, bunurile noastre. Aceasta este o problemă care, în opinia mea, depășește cu mult sfera de aplicare doar a problemei transnistrene", a declarat șeful ministerului de externe al RMN nerecunoscute.
El i-a îndemnat pe reprezentanții Chișinăului "să nu speculeze asupra cifrelor pierderilor" /din taxa vamală impusă/.
"Nimeni nu poate identifica cu exactitate aceste pierderi acum. Ele sunt calculate incorect de către partea moldovenească. Nu toți agenții economici care importă sau exportă în Transnistria pot obține un certificat european, care anulează taxele vamale. Noi estimăm pierderile noastre în zeci de milioane de dolari. Aceasta este o povară suplimentară, absolut nelegitimă, pentru că este o presiune asupra oamenilor, asupra întreprinderilor, asupra consumatorului final, care va trebui să plătească mai mult, deoarece există deja o anumită taxă", a explicat Vitaly Ignatiev jurnaliștilor.
Potrivit acestuia, în cadrul reuniunii, el a adresat o întrebare reprezentantului Ministerului moldovean de Finanțe: cum sunt legate aceste taxe, care merg la bugetul moldovean, de plățile sociale din Transnistria?
"Nu există nicio legătură, este doar o povară suplimentară. Și aceasta este, desigur, o decizie politică", a subliniat ministrul de externe al nerecunoscutei RMN, amintind că întreprinderile transnistrene nu au plătit impozite în Republica Moldova pe tot parcursul ultimelor trei decenii.
Potrivit informațiilor anterioare, începând cu 1 ianuarie 2024, odată cu intrarea în vigoare a noului Cod Vamal al Republicii Moldova, toți agenții economici din regiunea transnistreană vor achita taxele vamale pe principii comune, pentru a asigura principiul egalității pentru toți reprezentanții mediului de afaceri din Moldova.
Comentând această situație pentru Noi.md, economista Galina Șelari a declarat că decizia de a percepe taxe vamale la bugetul de stat al Republicii Moldova, începând cu 1 ianuarie 2024, de la toți agenții economici din regiunea transnistreană va avea un impact negativ asupra economiei întregii Moldove, iar părțile trebuie să găsească un compromis rezonabil înainte ca efectele negative să devină evidente.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1626
- Populația:
- 1280 locuitori
Furceni este un sat din cadrul comunei Ivancea, raionul Orhei. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Orhei și la 45 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1280 de oameni. Satul Furceni a fost menționat documentar în anul 1626.
Comentarii
(0)