|
Delegația moldovenească în CUC a cerut eliminarea posturilor instalate ilegal de Tiraspol
La ședința Comisiei Unificate de Control din 2 iunie au continuat discuțiile asupra situației din Zona de Securitate în baza rapoartelor Comandamentului Militar Întrunit.
Subiectul central și de această dată a fost instalarea unor posturi unilaterale și prezența ilegală în Zona de Securitate a exponenților structurilor de forță subordonate Tiraspolului, dotați cu pistoale automate.
Încălcările în cauză au fost documentate de către Misiunea OSCE în Moldova. Reprezentanții Misiunii OSCE în Moldova au enumerat în raportul de monitorizare pentru luna mai curent 23 de cazuri constatate în raioanele Camenca, Rîbnița, Dubăsari, Grigoriopol, Slobozia, în orașele Tiraspol și Bender. Este vorba despre posturi cu personal înarmat și întărite prin blocuri de beton.
Delegația Republicii Moldova a condamnat constant aceste acțiuni ale Tiraspolului și a cerut și în cadrul acestei reuniuni de lucru eliminarea necondiționată a posturilor și altor obstacole care subminează libera circulație a cetățenilor.
În acest sens, în conformitate cu Regulamentul Comisiei Unificate de Control, membrii delegației Chișinăului au formulat propuneri concrete, îndemnînd Comisia să adopte o decizie pentru subiectul în cauză. La fel, delegația Republicii Moldova a accentuat că mereu și-a întemeiat acțiunile pe prevederile actelor misiunii de pacificare.
Comisia va reveni asupra subiectului peste o săptămînă.
Sursa:
- Cum comentează Popșoi informațiile privind intenția autorităților de a introduce vize cetățenilor ru…
- Compania DAAC Hermes S.A. a primit Certificatul de credibilitate ca cel mai onest contribuabil ©
- Deputați din Parlamentul Republicii Moldova în vizită la SA Viorica Cosmetic: "Avem cu ce ne mîndri"…
- China va introduce regimul de călătorie fără viză pentru cetățenii mai multor țări
- Cu ce anunț vine ASP pentru moldovenii aflați în Israel și Rusia
- Cazul moldovenilor blocați în Grecia: Cu ce precizări vine Ministerul de Externe de la Chișinău
- Sănătate, dragoste, dispoziție – oamenii de știință recomandă să te înconjori de plante
- Fotografii interesante ale Romei de la sfârșitul secolului XIX - începutul secolului XX (+Foto)
- Plante care explodează (Video)
- Scrisul: una dintre cele mai importante invenții
- Marcus Cato, senator roman, a învățat limba greacă la vârsta de 80 de ani
- Femeile misterioase moire care au construit megaliții din Portugalia (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1712
- Populația:
- 2566 locuitori
Batîr este un sat şi comună din raionul Cimişlia. Batîr este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Cimișlia și la 67 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2566 de oameni. Satul Batîr a fost menționat documentar în anul 1712.
Comentarii
(0)