10 decembrie 2019, 14:00 Realitatea moldovenească views 4291
Declarație: Moldovenii sînt mai civilizați decît românii
10 decembrie 2019, 14:00 Realitatea moldovenească views 4291

Declarație: Moldovenii sînt mai civilizați decît românii

O profesoară din România recunoaște că a avut o experiență extrem de plăcută în Chișinău și că moldovenii sînt mult mai civilizați decît românii.

Dascălul din Drobeta Turnu Severin, coordonator a sute de proiecte educaţionale internaţionale, recunoaște că a rămas profund impresionată de cum se poartă oamenii în societate. Mesajul a fost postat pe pagina sa de Facebook și în scurt timp s-a viralizat.

„Despre mine ce să-ți spun...

Cam așa mi s-a năzărit să încep povestea de azi. V-aș spune un singur lucru: îmi place să călătoresc sau să umblu, cum îmi place mie să spun, să descopăr, să cunosc oameni noi, să stau de vorbă, să fur idei, să împărtășesc idei, să cunosc și prin cunoaștere să mă înalț. Ori de cîte ori ajung într-un loc nou, văd totul cu ochi noi: nu etichetez, nu compar, nu judec. Experiența recentă, care și-a pus o amprentă puternică asupra ființei mele, m-a scos din tipar.

Am ajuns acolo unde mi-am dorit de mult să fiu și anume în Basarabia, cum îi spun eu de cînd eram de-o șchioapă și ascultam cu înfrigurare și emoție poveștile adevărate ale bunicului meu patern care luptase pe frontul de acolo. Odată ajunsă dincolo de Prut, a fost prima dată în viață cînd am comparat ce e ACOLO cu ce e AICI. Știu, am comis păcatul de a judeca, dar a fost involuntar. Știți ce-am văzut?

ACOLO oamenii sînt oameni. Pe străzi aglomerate sau nu prea, i-am auzit spunînd „Scuzați" atunci cînd au trecut pe lîngă mine și au fost prea aproape, invadîndu-mi spațiul personal sau atunci cînd au trecut prin fața mea. Apoi mi-au mulțumit. Și au zîmbit. AICI au intrat în mine și nici nu au întors capul. Mi-au trîntit geanta de pe umăr și nici nu le-a păsat.

ACOLO vînzătorii din orice magazin sau gheretă te privesc, te salută, îți zîmbesc și îți dau restul la bani direct în mînă. Asta înseamnă că te respectă, te simt aproape, nu le e teamă să primească și să ofere ceva direct. Se creează o legătură între tine și ei, care se traduce prin respect și egalitate. AICI mă desconsideră. Restul îmi e pus pe tejghea. Între mine și vînzător e o barieră.

ACOLO străzile sînt curate. Nimeni nu aruncă gunoaiele la întîmplare. Să vă dau și un exemplu: eram pe unul dintre bulevardele din Chișinău, oraș care nu excelează la numărul coșurilor de gunoi, dar compensează prin educație. Un cuplu de tineri în fața mea. Au mers vreo 300 de metri cu gunoiul în mînă (niște banale ambalaje din hîrtie) pînă cînd au găsit un coș de gunoi. AICI totul e inundat de plastic. Ori de cîte ori bate vîntul, gunoaiele de pe strada mea aterizează direct în trandafirii care cresc la geamul meu. Dacă nu aș avea fereastra închisă, cred că ar intra peste mine. Chiar dacă exact în fața casei mele este un coș de gunoi. Ne e mai ușor să aruncăm unde ne vine și cum ne vine.

ACOLO nu am văzut pe nimeni mîncînd semințe. AICI calc pe covoare de coji de fiecare dată cînd merg pe jos.

ACOLO nimeni nu scuipă pe stradă. AICI a devenit sport național. Este una dintre cauzele pentru care în România se înregistrează anual un număr foarte mare de noi îmbolnăviri cu tuberculoză și conducem detașat în topul țărilor cu bolnavi de TBC.

ACOLO oamenii vorbesc încet. Să îi audă doar cei de lîngă ei. La fel fac și cînd vorbesc la telefon. AICI oamenii țipă. Îi aud de la două colțuri distanță. Tot ce e gol sună mai tare, nu?

ACOLO oamenii salută. Spun clar „Bună dimineața!" sau „Bună ziua". AICI de cele mai multe ori îmi este aruncat în față un „Neața!" care mă enervează de la prima oră. „Bună dimineața!" este cea mai frumoasă urare pe care i-o poți face unui om. Are ceva magic și pozitiv în ea. Știți că și la nunțile românești, oaspeții sînt întîmpinați tot cu ea. E un început. De ce ne batem joc?

Și ar mai fi, dar mă opresc aici. Cine are ochi și urechi... Eu tot mai sper..."

Sursa: www.antena3.ro

Cuvinte cheie:

moldovenii , Romania

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1527
Populația:
800 locuitori

Sămănanca este un sat şi comună din raionul Orhei. Sămănanca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 17 km de orașul Orhei și la 35 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 800 de oameni. Satul Sămănanca a fost menționat documentar în anul 1527.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.