03 mai 2019, 14:20 Realitatea moldovenească views 14632
Oamenii sînt rugați să nu aducă flori artificiale în cimitire
03 mai 2019, 14:20 Realitatea moldovenească views 14632

Oamenii sînt rugați să nu aducă flori artificiale în cimitire

Oamenii sînt rugați să renunțe la practica de a cumpăra compoziții de flori artificiale cu scopul de a le duce la cimitire de Paștile Blajinilor.

Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului reamintește că florile și decorațiunile din plastic poluează pămîntul, aerul și mediul înconjurător, iar în procesul de ardere acestea elimină substanțe cancerigene.

Într-un comunicat de presă al MADRM se spune că decorațiunile din plastic anual generează volume consistente de deșeuri și necesită cheltuieli suplimentare pentru a fi evacuate, iar în apele subterane ajung coloranți ce conțin metale grele. Perioada de descompunere a produselor petrochimice poate să ajungă și pînă la 300 de ani. Ca alternativă, se propune plantarea florilor decorative multianuale.

Potrivit MADRM, nerespectarea modului stabilit de colectare, păstrare, transport, depozitare, ardere, neutralizare și evacuare a deșeurilor industriale, de construcție, municipale și de altă natură se sancționează. Se poate aplica amendă de pînă la 2000 de lei persoanei fizice sau muncă neremunerată în folosul comunității de pînă la 60 de ore. Persoanele juridice riscă pînă la 15 000 de lei amendă.

Anual, de pe teritoriul cimitirului Sfîntul Lazăr din Chișinău se colectează 700 de tone de deșeuri, iar 80% sînt florile și decorațiunile de flori artificiale.

Sursa: unghiul.com

Cuvinte cheie:

flori , Paștele Blăjinilor

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1610
Populația:
1067 locuitori

Văscăuți este un sat şi comună din raionul Floreşti. Din componenţa comunei fac parte localităţil Octiabriscoe și Făgădău. Localitatea Văscăuți este situată la distanța de 34 km de orașul Florești și la 120 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1067 locuitori. Prima atestare a satului Văscăuți din ținutul Soroca datează din anul 1610.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.