08 august 2024, 12:00 Personalități views 1010
Gheorghii Panov, veteran al celui de-Al doilea Război Mondial s-a stins din viață, la 98 de ani
08 august 2024, 12:00 Personalități views 1010

Gheorghii Panov, veteran al celui de-Al doilea Război Mondial s-a stins din viață, la 98 de ani

Veteranul celui de-Al doilea Război Mondial Gheorghii Panov s-a stins din viață. Inima sa a încetat să mai bată pe 5 august, la vîrsta de 98 de ani. Acesta locuia în stînga Nistrului, în orașul Tighina, acolo unde va fi și înmormîntat.

„Gheorghii Panov este colonel în retragere, membru al Uniunii Scriitorilor din transnistria și al Uniunii Jurnaliştilor din URSS.

A mers ca voluntar pe front, la vîrsta de doar 17 ani. În 1944, și-a început studiile la Școala militară de aviație din Harkov. După absolvire și-a continuat serviciul militar.

În Orientul Îndepărtat, făcînd parte dintr-un regiment al aviației de luptă, Panov a luat parte la eliberarea Coreei de Nord și a fost rănit de două ori. Kim Il Sung, considerat „Preşedintele Etern” al Coreei de Nord, i-a oferit medalia de luptă pentru „lichidarea samurailor”.

În anii de după război, a absolvit Facultatea de Limbă și Literatură Rusă a Institutului Pedagogic din Habarovsk. A lucrat ca redactor adjunct al ziarului „Dzerzhinets”. A slujit în trupele interne mai bine de 30 de ani.

Numele său este cunoscut și pentru cărțile sale, citite atît de adulți, cît și de copii. Poet, prozator, jurnalist, pînă în ultimele zile ale vieții sale, Panov a rămas o persoană deschisă și sociabilă. Nu și-a pierdut niciodată puterea de spirit și optimismul. Își recita întotdeauna poeziile singur.

Un adevărat ofițer, un adevărat patriot, o persoană veselă, cu un simț subtil al umorului și o poziție activă în viață - așa își vor aminti colegii de el”, se menționează într-un comunicat al așa-zisului minister de interne de la Tiraspol, care a exprimat condoleanțe familiei și prietenilor răposatului.

Veteranul de război Gheorghii Panov va fi petrecut pe ultimul drum pe 8 august, la ora 9:00, în orașul Tighina.

La ora 10:00, în Biserica Sfîntului Fericitul Principe Alexandru Nevski va avea loc slujba de înmormîntare și slujba de pomenire a defunctului.

Sursa: noi.md

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1618
Populația:
1064 locuitori

Hruşova este un sat şi comună din raionul Criuleni. Din componenţa comunei fac parte trei localităţi: Chetroasa, Ciopleni şi Hruşova. Satul Hruşova este situat la o distanţă de 24 km de oraşul Criuleni şi la 18 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului Hruşova constituie 1064 de oameni. Prima menţiune documentară a satului Hruşova datează din 5 mai 1618.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.