Filat a aflat despre majorarea preţului la energia electrică cu cîteva zile înainte de expirarea vechiului contract
Prim-ministrul Republicii Moldova, Vladimir Filat, și-a exprimat opinia, în cadrul ședinței Guvernului, că pe viitor, contractele cu furnizorii externi de energie electrică să fie semnate din timp, cu trei luni înainte de expirarea contractelor în vigoare. Vladimir Filat a solicitat vicepremierului, ministrului Economiei, Valeriu Lazăr, să pregătească proiectul amendamentelor respective, pentru ca aceste norme să devină obligatorii pentru operatorii de pe piaţa energiei electrice.
Şeful Executivului de la Chișinău a subliniat că cel mai bine ar fi ca contractele noi să fie semnate anual, pînă la 1 ianuarie, pentru ca preţul de achiziţie să fie cunoscut deja la început de an, iar agenţii economici să poată efectua analiza şi prognozele respective pe un an, pornind de la noile tarife.
Vladimir Filat a menţionat că el, în calitate de premier, a aflat doar cu cîteva zile înainte de expirarea la 1 aprilie a contractelor cu Centrala de la Cuciurgan şi compania ucraineană „DTEK Power Trade”, că furnizorii solicită majorarea preţului la energia electrică cu 20%. Vladimir Filat a calificat această majorare drept exagerată, menţionînd totuşi că partea moldovenească a avut puţin spaţiu de manevră în cadrul negocierilor.
Sursa: noi.md
- Anunt imporntant pentru cetatenii R. Moldova din Israel legat de permisele de conducere
- Anunț important al Ambasadei Marii Britanii în Moldova
- Cum să renunți la cetățenia dublă?
- Guvernul organizează Tîrgul locurilor de muncă
- MAE își exprimă regretul profund în legătură cu decesul unei cetățence a țării noastre în urma atacu…
- O moldoveancă, ucisă în atacul terorist din Tel Aviv
- Pe 2 noiembrie în Moldova va avea loc acțiunea ecologică anuală - Să ajutăm natura
- O operă de artă veche de aproximativ 900 de ani
- Proprietățile vindecătoare ale fructelor și frunzelor de dracilă
- Bunătatea este o calitate morală a omului
- A fost creată cea mai detaliată hartă în infraroșu a Căii Lactee
- Planeta a început să trăiască într-o altă dimensiune
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- sec. XVIII
- Populația:
- 1061 locuitori
Beştemac este un sat şi comună din raionul Leova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Beştemac și Piteşti. Localitatea se află la distanța de 32 km de orașul Leova și la 85 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1061 de oameni. Satul Beștemac a fost menționat documentar în secolul al XVIII-lea.
Comentarii
(0)