|
Noi prevederi pentru angajații cu copii bolnavi
Angajații care au în grijă un membru al familiei bolnav vor putea solicita suspendarea contractului individual de muncă, cu păstrarea locului de muncă, pentru o perioadă de doi ani, față de un an cum este acum.
Prevederea se conține într-un proiect de modificare și completare a Codului muncii, votat în lectură finală la ședința Parlamentului din 10 noiembrie.
Autorul proiectului, deputata Valentina Stratan, menționează în nota informativă că prezenta inițiativă are intenția să protejeze în special interesele copiilor bolnavi și ale copiilor cu dizabilități, precum și ale părinților acestora, prin oferirea unor oportunități legale suplimentare, care nu implică cheltuieli distincte, dar care le pot fi de un real folos în abordarea realităților cu care se confruntă, scrie Democracy.md.
În opinia deputatei, adoptarea proiectului va avea ca efect ameliorarea situației părințiilor care îngrijesc copii bolnavi sau cu dizabilități, permițîndu-le să-și păstreze locul de muncă pentru o anumită perioadă în care starea sănătății copiilor s-ar putea îmbunătăți, iar ulterior să revină la muncă.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1607
- Populația:
- 1141 locuitori
Gvozdova este un sat din cadrul comunei Gura Camencii, raionul Floreşti. Satul Gvozdova este situat la o distanță de 6 km de orașul Florești și la 123 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1141 de oameni. Prima atestare documentară a satului Gvozdova datează din 15 mai 1607.
Comentarii
(0)