|
Termoelectrica este gata să conecteze la încălzire toți consumatorii
SA Termoelectrica este gata să conecteze la sistemul centralizat de încălzire toți consumatorii, la solicitarea acestora, fără a aștepta decizia Primăriei sau a altei autorități, a anunțat astăzi într-o conferință de presă Veaceslav Eni, directorul general al Termoelectrica.
"Decizia oficială a Primăriei privind începerea și încheierea sezonului de încălzire se referă exclusiv la instituțiile care sunt în subordinea acesteia, cât privește blocurile locative conectarea se face la cererea acestora", a mai spus Eni. El a adăugat că "procedura de conectare este foarte simplă și poate dura maximum 3 ore și poate fi inițiată doar la solicitarea gestionarului fondului locativ".
Directorul general al Termoelectrica a mai arătat că au fost conectate la sistemul centralizat de încălzire două blocuri locative, Spitalul nr. 1 clinic municipal și șapte agenți economici.
Pe parcursul verii, furnizorul de agent termic a efectuat lucrări de modernizare la sursa numărul unu, fosta CET 2, a reparat sute de puncte termice individuale, a efectuat mentenanța celor 18 stații de pompare. Termoelectrica a instalat mai mult de 200 de puncte termice individuale și a reabilitat 10 kilometri de rețele termice, atât magistrale, cât și în interiorul cartierelor.
"În premieră, anul acesta am inițiat o companie de informare cu privire la eficiența energetică. Specialiștii noștri au avut întâlniri cu consumatorii în peste 200 de blocuri", a informat Veaceslav Eni.
Potrivit acestuia, datoriile totale ale consumatorilor sunt de 860 milioane de lei, dintre care 388 milioane de lei datorează populația. "Însă conectarea nu are nimic cu aceste datorii, la care nu există termen de prescripție. Vom continua să efectuăm acțiuni de recuperare", a subliniat directorul general Termoelectrica. O parte din datorii sunt reeșalonate, altă parte se află în litigii, iar unii datornici sunt supuși executării silite. "Procentul de încasare a plăților pentru consum este în prezent de 92 la sută", a constata Veaceslav Eni.
Tariful la energia termică livrată consumatorilor din municipiul Chișinău a fost majorat în martie 2017 cu 5 la sută, până la 1122 lei pentru o gigacalorie. Ajustarea până la 31 martie 2017 a tarifelor la energia termică și electrică la nivelul care ar acoperi cheltuielile justificate a fost un angajament al autorităților față de Fondul Monetar Internațional.
Sursa:
- O nouă locație cu multe posibilități pentru tineri: A fost lansat Centrul Comunitar YMCA Moldova pen…
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Odată, au întrebat un bătrân pustnic
- La mulți ani cu ocazia Zilei Victoriei! (+Video)
- El a fost primul opozant al sistemului
- Cum este bună viața la țară?
- Minunatele băuturi te vor ajuta să lupți împotriva kilogramelor în plus, a umflăturilor și a celulit…
- În Austria există un loc uimitor de frumos - Lacul Verde (+ Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1447
- Populația:
- 2020 locuitori
Palanca este un sat şi comună din raionul Ştefan Vodă. Palanca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 43 km de orașul Stefan Vodă și la 138 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2020 de oameni. Satul Palanca a fost menționat documentar în anul 1447.
Comentarii
(0)