|
A fost lansată Platforma Consiliului Societății Civile pe lîngă președinte
Platforma Consiliului Societății Civile de pe lîngă președinte a fost lansată marți, 13 iunie. Aceasta este constituită din 13 comisii specializate pe diferite ramuri, cum ar fi: reintegrare, drepturile omului, mass-media, diasporă etc. Cei aproximativ 130 de membri îl vor consulta pe șeful statului vizavi de inițiativele legislative care sosesc la Președinție pentru promulgare.
Președintele Igor Dodon a declarat într-o conferință de presă, susținută după prima ședință, că este ferm convins că această platformă va fi un instrument eficient de colaborare între instituția prezidențială și societatea civilă.
Printre comisiile create se numără Comisia pentru integritate și expertiză juridică, care va fi condusă de avocatul Pavel Midrigan. O altă comisie este Comisia pentru reformă constituțională și drepturile omului, care va fi condusă de către fostul președinte al Curții Constituționale, Dumitru Pulbere. Comisia pentru ocrotirea sănătății va fi prezidată de Eva Gudumac, iar Comisia pentru consolidarea statalității și reintegrarea țării – de Victor Stepaniuc etc.
În termen de o lună, președinții comisiilor trebuie să selecteze a cîte zece membri, reprezentanți ai societății civile, iar ulterior șeful statului va aproba membrii prin decret prezidențial. Președintele Consiliului va fi Igor Dodon, iar în calitate de secretar urmează a fi numită o persoană din Aparatul Președinției.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
- Chirurgii au creat o rețetă de supă pentru ca pacienții să slăbească înainte de operație
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1877
- Populația:
- 405 locuitori
Hîrtop este un sat şi comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Din componenţa comunei fac parte localităţile Bruslachi, Mocreachi, Hîrtop și Marian. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Grigoriopol și la 65 km de Chișinău. Populaţia satului Hîrtop alcătuia 405 oameni în anul 2007. Satul Hîrtop a fost menționat documentar în anul 1877.
Comentarii
(0)