09 iunie 2017, 15:45 Realitatea moldovenească views 5488
FISC-ul, cu ochiul pe fotografi şi lăutari
09 iunie 2017, 15:45 Realitatea moldovenească views 5488

FISC-ul, cu ochiul pe fotografi şi lăutari

Inspectorii fiscali sînt cu ochii pe fotografii, cameramanii şi lăutarii care prestează servicii la nunţi, cumetrii, dar şi alte ceremonii. Numai în luna mai, Fiscul a întocmit peste 60 de procese verbale pe numele persoanelor care au prestat servicii fără patentă. Aceștia vor fi nevoiți să achite amenzi de câte 1.500 de lei.

"Noi mergem să conformăm contribuabilii din orice domeniu și verificăm la fel din orice domeniu, indiferent de genul de activitate. Acțiunile de conformare, dar și verificarea persoanelor fizice care desfășoară activitatea de întreprinzător vor continua și pe viitor", a spus ofițerul de presă al Serviciului Fiscal de Stat, Olga Baciu.

Potrivit legislației ţării noastre, persoanele care prestează servicii la ceremonii sunt obligate să-și desfășoare activitatea în baza patentei de întreprinzător. Documentul costă anual până la 3000 de lei.

Probleme cu autoritatea fiscală au avut mai mulți artiști cu renume internațional.

Printre ei și vestita interpretă Sofia Rotaru, care a fost învinuită la sfârșitul anilor 2000 că nu ar fi plătit impozite dintr-un venit de 300.000 de euro.

Probleme că nu și-au plătit impozitele la ei în ţară au avut și mai mulți artiști din România. Printre ei, Smiley, dar și maneliștii Nicolae Guță și Florin Salam. Ultimii doi au fost învinuiți că nu au declarat banii primiți la nunțile la care au cântat.

Nici artiștii de peste Ocean nu au scăpat uşor de problemele cu autorităţile fiscale.

Chris Tucker, Pamela Anderson, sau Lionel Richie, toți au fost acuzați că nu şi-au plătit corect impozitele în anumite momente ale carierei lor.

Sursa: publika.md

Cuvinte cheie:

impozit , nunta , amenda

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1624
Populația:
457 locuitori

Cucuieţii Vechi este un sat din cadrul comunei Alexăndreşti, raionul Rîşcani. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Rîșcani și la 195 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 457 de oameni. Satul Cucuieţii Vechi a fost atestat documentar în anul 1624.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.