|
Ambasadorul SUA chemat la raport de Dodon
Președintele Igor Dodon a avut azi o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al SUA în Republica Moldova, James D. Pettit. Subiectul principal al discuțiilor l-a constituit contractul de concesiune a lucrărilor de explorare geologică a hidrocarburilor pe teritoriul Republicii Moldova, cu ulterioara lor exploatare, semnat între Guvernul de la Chișinău și compania americană Frontera Resources International LLC.
„Mi-am exprimat îngrijorarea în legătură cu acest contract, cu procedurile de anunțare a licitației, precum și semnarea lui propriu-zisă. Am menționat că am solicitat Guvernului să prezinte în regim de urgență toate detaliile cu privire la contractul dat. Totodată, colectăm informații despre compania nominalizată", a scris Igor Dodon pe pagina sa de Facebook ca urmare a întrevederii.
Astfel, cele mai principale „îngrijorări și obiecții" invocate de Igor Dodon sînt:
1. În conformitate cu legislația națională, statul poate da în concesiune doar terenurile care se află în proprietate publică. În cazul în care aria de acțiune a contractului se extinde și pe terenurile unităților administrativ-teritoriale, dar și pe suprafețe de terenuri private este nevoie să fie realizate proceduri speciale de agrement din partea acestora. Ținînd cont de faptul că o bună parte a ariei contractului vizează teritoriul UTA Gagauzia, fără acceptul structurilor executive a autonomiei contractul nu putea fi semnat. Chiar și în cazul concesionării doar a lucrărilor, urma să fie solicitat acordul diverselor structuri și, în primul rînd, al autorităților publice locale și persoanelor fizice sau juridice pe perimetrul spațiilor cărora ar urma să fie efectuate lucrări sau investigații.
2. Există foarte multe întrebări cu privire la transparența procedurilor de anunțare a licitațiilor și semnare a contractului. În acest context se invocă multiple încălcări ale prevederilor legislației naționale.
3. Mai mulți experți în domeniu au sensibilizat opinia publică despre eventualele riscuri ecologice și impactul asupra mediului, care nu au fost specificate sau evaluate până în prezent.
4. Din informațiile disponibile public apar numeroase întrebări cu privire la capacitatea instituțională, dar și financiară a acestei companii americane de a desfășura lucrări în conformitate cu obligațiunile contractuale, mai ales ținînd cont de experiența negativă despre care se spune că a avut-o compania în alte state din regiune.
Nu în ultimul rând, șeful statului a precizat că subiectul este la control special în Aparatul Președintelui, dând asigurări că nu va admite prejudicierea intereselor naționale ale Republicii Moldova.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1586
- Populația:
- 356 locuitori
Socola este un sat din cadrul comunei Vadul-Raşcov, raionul Șoldăneşti. Amplasat pe malul drept al Nistrului, satul se află la o distanță de 9 km de orașul Șoldănești și la 100 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 356 de oameni. Satul Socola este atestat documentar în 1586.
Comentarii
(1)