|
Sute de ucraineni se refugiază în Moldova
Sute de mii de ucraineni din Donbas zilnic părăsesc zona de conflict refugiindu-se în teritorii vecine. Una dintre destinaţii este Republica Moldova. Statut oficial de refugiat îl au doar circa 150 de ucraineni, însă numărul celor care au fugit din calea războiului este de zeci de ori mai mare, spun autorităţile. Câţi sunt în total nu se cunoaşte, asta pentru că mulţi se opresc şi în raioanele din stânga Nistrului. Acolo însă nu beneficiază de asistenţa şi de drepturile de care s-ar bucura pe malul drept, relatează Mesager.
La asociaţia Avia Copii, una dintre organizațiile care se ocupă de problemele refugiaţilor, echipa de filmare de la Moldova 1 a venit exact în momentul în care se distribuiau ajutoarele umanitare. Acestea au fost colectate de militarii creştini din Moldova, alături de colegii lor din România. Refugiați doar cu ce aveau pe ei spun că pachetele cu produse alimentare îi salvează în perioada de adaptare. „Am venit împreună cu sora la fiica mea. Am lăsat în urmă totul. Tot ce am pe mine acum mi-a cumpărat fiica. Am rămas fără nimic", spune Tatiana, una dintre persoanele refugiate.
Ilia Vasilievici Josu, aşa se prezintă unul dintre refugiați, a ajuns în Moldova prin Odesa. De acolo în regiunea transnistreană. Ulterior, a decis să se stabilească în dreapta Nistrului, unde locuiește feciorul său.
Din aprilie 2014 până în prezent, același drum l-au făcut circa 2000 de ucraineni. Câţi refugiaţi Ucraineni sunt în zona transnistreană nu se ştie. Cum şi în ce condiţii trăiesc refugiaţii în stânga Nistrului nu se cunoaşte. Cei care s-au stabilit în dreapta Nistrului beneficiază de o alocaţie de 600 de lei pentru fiecare membru al familiei, de asigurare medicală gratuită şi de alte drepturi, în afară de cel la vot şi angajare în structurile militare. De toate aceste facilităţi se bucură astăzi Olesea şi fiica ei de 5 ani din Lugansk. „Mai întâi am mers în Rostov, la rude, însă acolo nu ne-au primit. Apoi am mers la tata, lângă Moscova, acolo am stat puţin. Aici suntem din 23 februarie, mergem la grădiniţă, muncesc, am fost deja prima zi. Aici lumea este foarte bună la suflet", spune Olesea.
Olesea, ca și alţi refugiaţi, se confruntă cu una dintre cele mai mari probleme - lipsa unui loc de trai. Unele ONG-uri din Moldova încearcă să-i ajute.
Eduard Roşca este fost militar, iar acum - preşedinte al Asociaţiei militarilor creștini. Bărbatul spune că anume soldații știu prin ce trec refugiaţii sau victimele războiului.
Tânăra din Lugansk, care nu a fost primită în Rusia de rude, spune că nu-şi vede viitorul în localitatea ei de baştină zguduită de război. Femeia vrea să rămână în Moldova. Ilia Vasilievici este prea bătrân să se mai întoarcă acasă în Donbas. De acum încolo Republica Moldova ar putea deveni noua lor casă.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1491
- Populația:
- 2989 locuitori
Sănătăuca este un sat şi comună din raionul Floreşti. Sănătăuca este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 54 km de orașul Florești și la 153 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2989 de oameni. Satul Sănătăuca a fost menționat documentar în anul 1491.
Comentarii
(2)