|
Premii pentru finaliștii Maratonului de lectură de la Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă”
La Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” au fost premiați ieri cei 101 cititori finaliști ai Maratonului de lectură „Vacanță de magie cu lecturi o mie”, desfășurat în perioada vacanței de vară, transmite Noi.md cu referire la moldpres.md.
Solicitată de agenție, Eugenia Bejan directorul instituției a menționat că maratonul de lectură a fost o provocare, prin care biblioteca și-a propus să stimuleze interesul copiilor de la 7 la 18 ani pentru lectură și să-i motiveze să petreacă mai mult timp în compania cărților. ”Din cei 199 de cititori înscriși la maraton, au ajuns la final 101. Finaliștii au prezentat organizatorilor Carnetele de lectură, în care au notat titlurile și autorii cărților citite, precum și 5 fraze memorabile care i-au impresionat mai mult. Unii cititori și-au expus impresiile de lectură și chiar au încercat să deseneze personaje sau scene din cărțile citite”, a precizat Eugenia Bejan.
Potrivit sursei citate, bibliotecarii au examinat carnetele de lectură și au făcut un clasament al celor mai activi și perseverenți cititori în perioada estivală. Recordul a fost înregistrat de Alexei Soloviov, care a citit 64 de cărți, urmat de Amelia Mîrza cu 44 de cărți și Evelina Neamțu cu 40 de cărți citite. ”sîntem mîndri, alături de părinți și profesori, pentru acești tineri, care au printre preocupările lor primordiale lectura. Ei sînt eroii zilei de astăzi. Ei sînt copiii și adolescenții care au dedicat vara anului 2021 lecturii”, a mai spus Eugenia Bejan.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
- Chirurgii au creat o rețetă de supă pentru ca pacienții să slăbească înainte de operație
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1604
- Populația:
- 1676 locuitori
Tîrşiţei este un sat şi comună din raionul Teleneşti. Din componenţa comunei fac parte localităţile Flutura și Tîrşiţei. Localitatea se află la distanţa de 38 km de oraşul Teleneşti şi la 80 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1676 de oameni. Satul Tîrșiței a fost menționat documentar în anul 1604 cu denumirea Tărceței.
Comentarii
(0)