|
Moldova are cei mai puţini copii obezi
Moldova este pe ultimul loc în topul ţărilor europene cu cea mai scăzută rată a obezităţii printre copii. Potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății, în 2016 în ţara noastră numărul băieţilor obezi era puţin peste trei la sută, în timp ce printre fete, acest indice era de 5%.
Cu toate acestea, numărul copiilor care suferă de suprapoderabilitate este în creștere. Datele Centrului Naţional de Management în Sănătate arată că anul trecut au fost înregistrate 3800 de cazuri de obezitate în rândul copiilor - cu 260 mai mult decît în 2015.
Studiul realizat de Organizația Mondială a Sănătății a arătat că la acest capitol, Malta este ţara cu cel mai ridicat procent din Europa. Acolo 11 la sută dintre fete sunt obeze. Iar cea mai mare rată de supraponderabilitate printre băieţi este înregistrată în Grecia, unde acest indice se ridică la 17%.
La nivel mondial, lidere după numărul copiilor obezi sunt Polinezia şi Micronezia, urmate de ţări cu venituri mari precum SUA, Canada, Australia, Noua Zeelandă, Irlanda și Marea Britanie.
Potrivit autorilor studiului, numărul copiilor cu greutate în exces a crescut de 10 ori în ultimii 40 de ani. Acest fenomen este stabil în țările cu venituri mici și mijlocii. Specialiştii explică această tendinţă îngrijorătoare prin impactul politicilor de marketing din industria alimentară, ce au ca efect costuri ridicate la alimentele nutritive.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1817
- Populația:
- 2171 locuitori
Zîmbreni este un sat şi comună din raionul Ialoveni. Din componenţa comunei fac parte localităţile Zîmbreni și Găureni. Localitatea se află la distanța de 17 km de orașul Ialoveni și la 30 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 2171 de oameni. Satul Zîmbreni a fost menționat documentar în anul 1817.
Comentarii
(0)