18 iulie 2023, 11:30 Localităţile Republicii Moldova views 3787

Foto: diez.md
18 iulie 2023, 11:30 Localităţile Republicii Moldova views 3787

"La bunica în sat": Fotografii care ți-ar putea trezi dorul de locurile copilăriei tale

În pod, în serai, pe lejancă sau în casa mare, atmosfera din casa bunicilor este una inconfundabilă, îndeosebi dacă ai și copilărit acolo. Iată că, în această vară, chiar dacă n-am reușit să rămîn la bunica pentru jumătate de anotimp, precum făceam în vacanța de vară cînd eram copil, am venit la ea în vizită măcar pentru cîteva zile.

Și așa cum mi-am dat seama că, pe timp ce trece, mi se schimbă și ochii cu care mă uit la lucrurile din jurul meu, am vrut să surprind cîteva detalii din ambianța de la sat și să le împărtășesc cu tine. Așadar, dacă n-ai apucat să ajungi pe la bunici sau în cazul în care casa bătrînească nu mai este, poți să-ți trezești nostalgia și dorul de sat cu ajutorul fotografiilor pe care le-am făcut, în care, probabil, vei reuși să regăsești micile detalii care îl fac atît de special.

Așa că pune niște „Surorile Osoianu” pe fundal și simte aroma de pîine proaspăt coaptă uitîndu-te la fotografiile de mai jos.

Reamintim că biblioteca electronică a site-ului www.moldoveni.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria, cultura și civilizația Moldovei din cele mai vechi timpuri pînă în prezent.

Un motor de căutare avansată le oferă vizitatorilor acces la această bibliotecă bogată, ce conţine diferite informaţii la temele site-ului, inclusiv şi la cele referitoare la: muzică, film, literatură, artă, obiceiuri, bucătărie, natură, arhitectură și alte aspecte din trecutul și prezentul Moldovei.

Biblioteca audio - conține peste 2000 piese muzicale. Oferim vizitatorilor posibilitatea să asculte muzica compozitorilor din Moldova, cîntece în interpretarea vedetelor autohtone, să cînte karaoke şi să asculte cărţile audio de care sînt interesaţi.

Biblioteca video - permite vizitatorilor să vizioneze întreaga arhivă de filme artistice, documentare, cronici de producţie autohtonă, filme în desen animat și alte categorii de materiale video. Biblioteca video conține peste 400 de pelicule.

Galeria foto - conține peste 4000 imagini și reprezintă ghidul Dvs. prin Moldova, care vă ajută să descoperiţi frumuseţea plaiului.

Publicaţii - acest compartiment al bibliotecii include mai mult de 1500 publicații la toate compartimentele şi temele site-ului, care vor fi completate permanent, inclusiv şi cu ajutorul Dvs.

Documente istorice –acest compartiment al bibliotecii include culegeri de documente istorice și articole la subiect care va fi completat permanent, inclusiv şi cu ajutorul Dvs.

Informaţiile stocate în Bibliotecă sînt actualizate continuu, precizate, inclusiv şi cu ajutorul Dvs., al utilizatorilor. Noi le vom fi recunoscători acelor vizitatori ai site-lui care vor participa la completarea Bibliotecii cu materiale noi, în format text, foto, audio şi video.

Vizitaţi pagina bibliotecii şi asiguraţi-vă că e într-adevăr o alegere bună!

Biblioteca site-ului este la dispoziţia Dvs., dragi prieteni!

Sursa: diez.md

Cuvinte cheie:

fotografii , sat , nostalgie

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1518
Populația:
1416 locuitori

Morozeni este un sat şi comună din raionul Orhei. Din componenţa comunei fac parte localităţile Morozeni și Breanova. Localitatea se află la distanța de 20 km de orașul Orhei și la 66 km de Chișinău. La recensămîntul din anul 2004, populaţia satului constituia 1416 oameni. Satul Morozeni a fost menționat documentar în anul 1518.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.