Din 2015 vom putea călători în Rusia doar cu pașaport de străinătate
Foto: rg.ru |
Nu mai tîrziu de 2015 posibilitatea de intrare pe teritoriul Rusiei cu pașapoarte interne ale țărilor CSI trebuie anulată, a declarat președintele Vladimir Putin, în cadrul adresării anuale către Adunarea Federală.
"Există în continuare practica conform căreia cetățenii CSI pot intra în Rusia cu pașapoartele lor interne. În această situație este aproape imposibil de a asigura controlul. Intrarea Rusia ar trebui să fie permisă doar în baza pașapoartelor de străinătate, nu interne ale cetățenilor din alte țări", - a declarat șeful statului.
Totodată, potrivit lui Putin, trebuie să se păstreze normele simplificate de trecere a frontierei ruse pentru cetățenii țărilor din Uniunea vamală și Spațiul Economic Comun (SEC).
Președintele a accentuat, de asemenea, necesitatea de a introduce pedepse mai serioase pentru intrare ilegală pe teritoriul Federației Ruse și a numit inacceptabilă apariția în Rusia a unor enclave etnice închise.
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1988
- Populația:
- 539 locuitori
Comentarii
(0)