Tinerii moldoveni cuceresc Europa
În timp ce preşedintele parlamentului poartă convorbiri la Bruxelles despre soarta ţării cu înalţi funcţionari din Uniunea Europeană, oamenii de artă cuceresc inimile europenilor, fiind un fel de ambasadori ai Moldovei, relatează tv7.md. Deputatul parlamentului belgian este convinsă, că acesta este cel mai eficient mijloc de a ne cunoaşte reciproc. În ajun Rita Debond a urmărit concertul tinerelor talente din Moldova, care a avut loc în oraşul Antverpen.
Spectacolul a fost organizat cu susţinerea organizaţiei de schimb cultural Culturferain Moldova.
Nu este atât de uşor să-i uimeşti pe flamanzi. Ei se pricep în petreceri, dar şi în muncă. Însă, se pare, că tinerii muzicanţi moldoveni au reuşit acest lucru.
În programul tinerelor talente din Moldova au fost incluse şi clasica nemuritoare, şi folclorul înflăcărat. În horă s-au prins spectatorii, inclusiv deputatul parlamentului, ambasadorul moldovean.
Artişti de vocaţie şi diplomaţi prin voia sorţii. Locuitorii simpli şi funcţionarii din Antverpen ştiu puţin despre Moldova. Acest concert, recunosc ei, a demonstrat mult despre tradiţiile, oamenii şi valorile din Moldova.
Deputatul în parlamentul belgian spune, că este necesar să fie mai multă informaţie despre republica noastră. Ea consideră, că Moldova trebuie să devină o ţară prosperă pentru a intra în casa europeană comună de la egal la egal.
Rita Debond nu a început să dea sfaturi şi să divulge formula succesului de integrare europeană. Secretul a fost dezvăluit de toţi oaspeţii sărbătorii, care s-a încheiat tradiţional cu imnul Flandrei. Se pare că este important să-ţi iubeşti patria, iar restul problemelor se vor rezolva.
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1910
- Populația:
- 741 locuitori
Grozasca este un sat din cadrul comunei Floriţoaia Veche, raionul Ungheni. Localitatea se află la distanța de 10 km de orașul Ungheni și la 116 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 741 de oameni. Satul Grozasca a fost înființat în anul 1910.
Comentarii
(0)