22 august 2019, 11:40 Diaspora moldovenească views 4487
120 de copii din diasporă și din R. Moldova participă la Programul Dor 2019
22 august 2019, 11:40 Diaspora moldovenească views 4487

120 de copii din diasporă și din R. Moldova participă la Programul Dor 2019

Un număr de 120 de copii din diasporă și din Republica Moldova participă la Programul guvernamental DOR – Diasporă*Origini*Reveniri 2019, care a fost lansat miercuri, 21 august, transmite MOLDPRES.

La DOR 2019, care se desfășoară în perioada 19-28 august, participă copii și adolescenți din Republica Moldova, Grecia, Portugalia, Italia, Marea Britanie, SUA, Canada, Irlanda, Franța, Georgia, Spania, Ucraina, Bulgaria, Romînia, Norvegia, Cehia, Elveția, Turcia, Olanda și Serbia.

Pe parcursul celor cîteva zile petrecute la Pensiunea „La Popas" din satul Molovata Nouă, raionul Dubăsari, copiii vor fi antrenați în activități creative, sportive, artistice, lingvistice, de cunoaștere a istoriei și culturii, vizite culturale și întîlniri cu diverse personalități din țară.

La deschiderea evenimentului, ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Liliana Nicolaescu-Onofrei a îndemnat participanții la tabăra de vară să petreacă timpul frumos și util, legînd noi prietenii și aflînd lucruri interesante despre țara de origine a părinților lor, tradițiile și obiceiurile naționale.

DOR este o inițiativă a Guvernului Republicii Moldova și constă în organizarea anuală, în luna august, a unui program de vară atît pentru copiii din diasporă, cît și pentru cei din Republica Moldova. Programul are drept scop consolidarea legăturilor emoționale, culturale și de identitate ale tinerilor cu țara lor de origine. Prima ediția a DOR a avut loc în anul 2013.

Sursa: www.moldpres.md

Cuvinte cheie:

programul Dor , diaspora , copii

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1528
Populația:
2791 locuitori

Suruceni este un sat şi comună din raionul Ialoveni. Suruceni este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Ialoveni și la 25 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 2791 de oameni. Satul Suruceni a fost menționat documentar în anul 1528.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.