|
Diaspora: Nu știu dacă aș mai putea să plec peste hotare
Avea doar 20 de ani cînd a decis să lase totul și să plece la muncă în Italia. "Am procedat la fel cum o făceau atunci sute de moldovence în căutarea unui trai mai bun", explică acea decizie Mariana Iurcu din Călărași.
Nu i-a fost ușor. A lucrat și dădacă pentru copii, și menajeră. După opt ani de muncă, îndemnată fiind de fratele ei, a hotărît să facă o facultate. A studiat psihologia și pedagogia la Universitatea din Padova. După absolvire, însă, nu a reușit să-și găsească un loc de muncă. Dezamăgită, a părăsit Italia. Dar nu a revenit atunci acasă. A plecat în Marea Britanie, unde era și fratele ei.
S-a angajat la o casă de bătrîni ca supraveghetoare. "Aici am reușit să acumulez noi cunoștințe, dar și experiență în psihologie. Or, ceea ce făceam eu nu ținea doar de supraveghere, ci și de consiliere a bătrînilor", susține Mariana Iurcu.
S-ar fi părut că și-a găsit rostul în viață. Dar... dorul de casă îi tot dădea ghes. "Îmi doream să revin acasă, îmi doream să mă satur de casa mea, pe care o lăsasem rece și neîncălzită", spune.
Într-o bună zi, și-a zis: "Pînă aici. Plec acasă". Iată că, după 20 de ani, Mariana Iurcu a revenit pe plaiurile natale. Nu știa atunci ce va face. Știa însă sigur că trebuie să se reintegreze cît mai urgent în societate. Își dădea bine seama că, în caz contrar, riscă să plece din nou în străinătate.
A revenit acasă la finele anului 2015, iar în ianuarie 2016 era deja angajată."M-am rugat zilnic lui Dumnezeu să-mi dea oportunitatea de a-mi găsi un loc de muncă să mă pot afirma acasă, să nu-mi permită să plec iarăși peste hotare. Se pare că rugile mi-au fost auzite", povestește.
De un an, Mariana Iurcu este ghid – custode la Muzeul de Istorie și Etnografie din Călărași. "Acum nu știu dacă aș mai putea să plec peste hotare, oricît de tentantă ar fi oferta. Mă consider omul potrivit la locul potrivit", ne-a declarat.
Mai mult ca atît, dînsa, unica de altfel călărășeancă, a devenit membră a Mișcării Femeilor Migrante din Moldova.
Totul a început atunci cînd a fost invitată la un seminar pentru femeile migrante, organizat de organizația "Un Women". "Faptul că cineva se interesează de viața femeilor ce au revenit acasă m-a uimit. Am înțeles că nu sîntem abandonate, nu sîntem lăsate în voia sorții", afirmă. De aceea s-a și implicat. Este ferm convinsă că o astfel de Mișcare poate naște nu doar o voce care să fie auzită, dar și fapte concrete pentru ameliorarea situației în țară.
Fiind întrebată ce sfaturi le-ar da femeilor ce nu reușesc să se reintegreze în societate, ea a răspuns imediat: "Să nu aibă frică să încerce, căci, dacă se închide o ușă, întotdeauna se va deschide alta. Să aibă curajul să revină acasă, să se implice. Moldova are nevoie de fiecare dintre noi. Curaj și credință în propriile forțe!".
Mișcarea Femeilor Migrante din Moldova are, în prezent, circa 20 de femei. Este un început. Mariana Iurcu speră să devină o adevărată forță.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1924
- Populația:
- 63 locuitori
Novaia Jizni este un sat din cadrul comunei Ofatinți din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 15 km de orașul Rîbnița și la 95 km de Chișinău. Populaţia satului Novaia Jizni alcătuia 63 de oameni în anul 2012. Satul Novaia Jizni a fost înființat în anul 1924.
Comentarii
(2)