|
Moldovenii din Germania, invitaţi la un seminar de informare
Migranţii moldoveni stabiliţi în Germania sunt invitaţi să participe la cea de-a treia ediţie a seminarului „To stay or to return". Evenimentul dedicat studenţilor, absolvenţilor şi profesioniştilor originari din Republica Moldova îşi va desfăşura lucrările în perioada 8-10 aprilie, în oraşul Bonn.
Solicitată de TRM, jurnalista Luminița Alexăndreanu a menționat că în cadrul seminarului invitații vor afla răspunsuri la mai multe subiecte de interes, precum: factorii care ar trebui să fie luați în considerare de migranții moldoveni care revin acasă, ce ajutor pot obține, care sunt condițiile de muncă în Germania, precum și detalii cu privire la Programul Guvernului german, care are drept scop integrarea experților în activități de cooperare pentru dezvoltare în țările lor de origine.
Manager de Program, Laura Cioclea, a declarat că în anii anteriori au fost organizate alte două activități informative pentru diaspora din Germania.
Organizatorul seminarului „To stay or to return" este Centrul pentru Migrație și Dezvoltare (CIM).
În Republica Moldova, CIM își desfășoară activitatea din anul 2011, iar în această perioadă, de suport în procesul de revenire au beneficiat 16 persoane înalt calificate.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1927
- Populația:
- 528 locuitori
Dobrogea Nouă este un sat din cadrul comunei Dobrogea Veche, raionul Sîngerei. Localitatea se află la 32 km de orașul Sîngerei și la 145 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 528 de oameni. Satul Dobrogea Nouă a fost întemeiat în anul 1927.
Comentarii
(0)