28 decembrie 2015, 15:52 Diaspora moldovenească views 7760
28 decembrie 2015, 15:52 Diaspora moldovenească views 7760

Republica Moldova se întoarce mai mult spre tradițional (Foto)

În America, sărbătorile au mai mult conotație comercială, pe când în Republica Moldova totul e pentru suflet

A început studiile acum doi ani la una dintre cele mai prestigioase universități din New York, anul acesta le continuă la Oxford în Anglia, iar sărbătorile de iarnă a venit să le petreacă acasă. Este vorba de Mădălina Ciocanu, una dintre tinerele care are parte de cele mai bune studii peste hotare, dar pentru care dorul de casă este mistuitor.

Integrare facilă

Mădălina a emigrat în Statele Unite ale Americii la sfârșitul clasei a opta, când părinții ei au primit Green Card-ul. Se aștepta să plece, pentru că bunicii ei locuiau peste Ocean, dar nu credea că va trebui să își facă valizele atât de curând.

Cu toate acestea, se bucură că ea și fratele ei au ajuns într-o țară în care au foarte multe oportunități de dezvoltare.

„Ceea ce m-a făcut să mă adaptez mai repede a fost muzica, pentru că eu aici cântam la chitară clasică, iar acolo m-am încadrat într-un ansamblu de jazz, apoi am început o trupă de punk-rock și am reușit, astfel, să fac parte din comunitatea muzicală din New York", povestește Mădălina Ciocanu.

Tânăra s-a încadrat cu ușurință și în sistemul de învățământ american, pentru că în America sunt mai puține ore. „Obiectele reale se studiază mult mai târziu, iar eu venind cu matematica de-acasă, m-am dus deodată în clase de liceu, ca să am credite pentru universitate", specifică studenta.

Motivație

Mădălina Ciocanu a învățat în Chișinău la Liceul „Prometeu-Prim" și a fost atașată de dirigintele clasei, profesorul de limba și literatura română, Constantin Șchiopu.

„El făcuse din clasa noastră o trupă de dansuri. Ne duceam împreună în călătorii și eram foarte uniți. Vorbeam despre literatură, despre dansuri. Apreciam enorm pasiunea și dedicația lui", își amintește cu nostalgie Mădălina.

Tânăra consideră că profesorii sunt o bună motivație și că, datorită acestora, i-a fost ușor să își continue studiile în New York, acolo unde a început să învețe la University of Rochester.

„Eu mi-am schimbat facultatea de vreo trei ori. În America ai voie să te decizi până în anul al treilea. Ai voie să alegi diferite discipline. Am studiat psihologia, apoi economia, iar acum studiez relațiile internaționale și antropologia culturală", precizează studenta, care mai are încă un an de studiu până la finalizarea facultății.

Lecție profesor-student

Sistemul de învățământ la Universitatea din Oxford, unde a ajuns după ce a câștigat două burse, este mult mai diferit și mai conservator. „Acolo lecțiile se desfășoară doar între profesor și student. Scriem eseuri lungi. Apoi, în cadrul lecției le argumentăm sau le dezvoltăm", spune Mădălina, pe care cele două burse o ajută să se întrețină de sine stătător în Anglia.

Este vorba de o bursă universitară și alta - privată. „Cea privată este în numele lui Bill Daniels, care era un capitalist republican. E interesant cum ei impun diferite valori prin aceste burse. Pe când cea universitară este pentru diversitate. Faptul că sunt din Republica Moldova m-a ajutat mult să o obțin, deoarece aceasta se oferă studenților din Africa și din Europa de Est", adaugă tânăra.

Programe anticorupție

La Oxford studiile sunt foarte intense, de aceea bibliotecile lucrează toată noaptea, șase zile pe săptămână. Acestea sunt dotate și cu scaune speciale ca să poți dormi, iar studenții își petrec foarte mult timp în bibliotecă.

Potrivit Mădălinei Ciocanu, la universitățile din Marea Britanie se apreciază mai mult teoria decât practica. „Nu știu dacă după trei ani m-aș simți pregătită să mă încadrez în câmpul muncii, de aceea cred că un an la Oxford ar fi de-ajuns pentru o bază teoretică bună", consideră tânăra, care și-ar dori să se întoarcă în Europa.

„Aș vrea să lucrez în programe anticorupție și acasă ar fi un loc perfect, dar e greu. Dacă toți studenții de peste hotare s-ar întoarce, poate am avea mai multe șanse de a combate problemele republicii", spune cu speranță studenta.

Sărbători acasă

Mădălina se simte atrasă de Republica Moldova, iar după cinci ani de străinătate se bucură să se întoarcă acasă și să întâlnească oameni deschiși.

„Doar politica nu îmi place, pentru că îmi face prietenii și rudele să sufere. Am fost la bunica în sat și acolo e nenorocire", zice tânăra, care după cinci ani vede țara „mai mică și mai dărâmată".

Cu toate acestea, sărbătorile de iarnă se petrec într-un mod frumos. „Aici am observat că lumea nu se concentrează pe cadouri, ci mai mult pe sărbătoarea în sine", spune studenta, care crede că în America sărbătorile au mai mult o conotație comercială. Adică, de Crăciun se pune accent pe cadouri, iar de Anul Nou - pe petreceri private.

„Îmi place că Republica Moldova se întoarce mai mult spre tradițional. Se poartă iile, localurile sunt mai rustice și mi se pare frumos. Trebuie să ne creăm propriul model de dezvoltare", conchide Mădălina Ciocanu, cu speranța că va avea unde se întoarce acasă în viitor.

Sursa: ziarulnational.md

Cuvinte cheie:

migratie , moldovenii , SUA , diaspora

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1443
Populația:
1224 locuitori

Vulcăneşti este un sat din cadrul comunei Cioreşti, raionul Nisporeni. Localitatea se află la distanța de 14 km de orașul Nisporeni și la 63 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1224 de locuitori. Satul Vulcănești a fost menționat documentar în anul 1443.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.