|
Foto: facebook.com |
Moldovenii care doresc să-și aducă rudele în Canada trebuie să se grăbească
Guvernul Canadei va primi aplicații pentru reîntregirea familiei (părinți și bunici) începînd cu 2 ianuarie.
Ottawa a anunțat redeschiderea programului prin care rezidenții canadieni își pot sponsoriza părinții și bunicii pentru a imigra în Canada. Immigration Canada a anunțat printr-un comunicat de presă că va primi un maxim de 5.000 de cereri pentru reîntregirea familiei în tot anul 2015. Biroul de imigrări din Mississauga este cel desemnat pentru analizarea acestora începând cu 2 ianuarie, ora 8 (ET).
Ministrul imigrării, Chris Alexander, susține că acest program este un succes, cu 70.000 de părinți primiți în țară din 2012 și până acum. Cei care doresc își aducă părinții sau bunicii în Canada prin acest sistem trebuie să se grăbească. Cele 5.000 de cereri alocate pentru 2014 s-au epuizat într-o singură lună. Toate informațiile pot fi găsite pe situl guvernului în engleză sau franceză.
Atenție! Dosarele primite mai devreme de 2 ianuarie, ora 8 (ET) vor fi returnate Q
Pentru a putea face o cerere de reîntregire a familiei aplicantul trebuie să fi locuit în Canada minim 3 ani de zile. Acesta va fi responsabil pentru părinte/bunic timp de 20 de ani. O familie de două persoane trebuie să aibă venituri minime de 36.636$ pe an pentru a putea face o astfel de cerere. Imigrarea prin acest sistem durează în jur de patru ani.
Guvernul Canadei avea în 2011 nu mai puțin de 167.466 de cereri care așteptau să fie analizate. Ministrul Alexander susține că măsurile luate de ministerul pe care-l conduce au reușit reducerea numărului de dosare în așteptare cu peste 50%.
Ottawa speră să reducă numărul de dosare aflate în așteptare la 43.000 pînăîn 2015.
Reamintim că părinții și bunicii care vor doar să-și viziteze rudele pot cere „super viza". Introdus în 2011, acest tip de viză a fost acordat unui număr de 45.000 de părinți și bunici cu o rată de refuz de numai 20%. „Super viza" este oferită pe 10 ani și trebuie reînnoită o dată la doi ani. Deținătorii pot vizita Canada de cîte ori doresc, dar trebuie să facă dovada plății unei asigurări de sănătate care să acopere eventuale cheltuieli în valoare de minim 100,000$.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1898
- Populația:
- 101 locuitori
Picus este un sat din cadrul comunei Ochiul Roş, raionul Anenii Noi. Localitatea se află la distanța de 21 km de orașul Anenii Noi și la 51 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 101 oameni. Satul Picus a fost menționat documentar în anul 1898.
Comentarii
(0)