|
Opinie: Gunoiștea din Condrița este un adevărat pericol și pentru Codrii Moldovei
Gunoiștea neautorizată din satul Condrița amenință nu doar biodiversitatea lacului din apropiere, dar și pe cea a Codrilor Moldovei.
Declarația a fost făcută de președintele Fundației pentru Dezvoltare Ecologică „Ecodava", Oleg Sclifos. Potrivit acestuia, circa 90 % din gunoiștile din Republica Moldova sînt nu doar neautorizate, dar și amplasate incorect. Nu este o excepție nici gunoiștea neautorizată de la Condrița.
„Strigător la cer este nu doar faptul că este amplasată incorect, dar și faptul că ea este situată în inima Codrilor Moldovei. Cu siguranță, această gunoiște este neautorizată. În primul rînd, o gunoiște autorizată include mai mulți parametri, printre care îngrădirea, selectarea separată a deșeurilor, dar și reutilarea deșeurilor. Niciunul dintre parametrii enumerați nu au fost respectați în cazul gunoiștii de la Condrița", a declarat Sclifos.
Președintele Fundației „EcoDava" speră ca autoritățile locale să ia măsuri în acest caz, iar în viitorul apropiat gunoiștea să fie lichidată.
„Noi, ca membri ai unei fundații ecologice, ne-am deplasat și la o altă gunoiște, din apropierea satului Trușeni, la care situația este la fel destul de complicată. Cu părere de rău, păstrarea mediului și a biodiversității la autoritățile locale și centrale este pe ultimul loc. Lucrurile se mișcă doar cînd situația escaladează", a remarcat cu regret Oleg Sclifos.
Sursa:
- Cum comentează Popșoi informațiile privind intenția autorităților de a introduce vize cetățenilor ru…
- Compania DAAC Hermes S.A. a primit Certificatul de credibilitate ca cel mai onest contribuabil ©
- Deputați din Parlamentul Republicii Moldova în vizită la SA Viorica Cosmetic: "Avem cu ce ne mîndri"…
- China va introduce regimul de călătorie fără viză pentru cetățenii mai multor țări
- Cu ce anunț vine ASP pentru moldovenii aflați în Israel și Rusia
- Cazul moldovenilor blocați în Grecia: Cu ce precizări vine Ministerul de Externe de la Chișinău
- Scrisul: una dintre cele mai importante invenții
- Marcus Cato, senator roman, a învățat limba greacă la vârsta de 80 de ani
- Femeile misterioase moire care au construit megaliții din Portugalia (+Foto)
- Suta de Movile - un monument natural unic pe teritoriul Moldovei (+Foto)
- Eco-Plantația Viopark: Inima Verde a Cosmeticelor Viorica
- Meteoritul din Sahara s-a dovedit a fi un fragment din scoarța unei protoplanete
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1723
- Populația:
- 1476 locuitori
Sărata Nouă este un sat şi comună din raionul Leova. Sărata Nouă este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 12 km de orașul Leova și la 83 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1476 de oameni. Satul Sărata Nouă a fost menționat documentar în anul 1723.
Comentarii
(0)