|
Foto: cosmo.ru |
În Moldova vremea se răceşte semnificativ
In noaptea dintre ani vom avea precipitaţii slabe în majoritatea localităţilor. Potrivit estimărilor meteorologilor, la sfârşitul săptămânii vom avea o răcire bruscă a vremii, iar în raioanele de nord temperaturile vor coborî chiar şi până la -10 grade Celsius.
„Vremea caldă se datorează pătrunderii unei mase de aer atlantice, maritime care determină temperaturi neobişnuit de mari. Întreaga Europă este cuprinsă de această masă. Începând cu ziua de vineri, sâmbătă vremea se răceşte semnificativ, vom emite şi o avertizare. Vom avea temperaturi de până la -2 şi -7 grade în țară. Iar în extremitatea nordică, chiar până la -10 grade", susține Anatolie Puţuntica, director Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS).
Totodată, specialiştii spun că în noaptea dintre ani va ninge slab şi se va forma un strat de zăpadă de la doi până la cinci centimetri.
Ultima dată în Republica Moldova, temperaturi atât de înalte la sfârşitul lunii decembrie s-au înregistrat acum aproape 30 de ani.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
- Chirurgii au creat o rețetă de supă pentru ca pacienții să slăbească înainte de operație
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1843
- Populația:
- 3354 locuitori
Baraboi este un sat şi comună din raionul Donduşeni. Baraboi este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Baraboi este situat la o distanță de 23 km de orașul Dondușeni şi la 210 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 3354 de oameni. Satul Baraboi pentru prima data este atestat documentar la 3 ianuarie 1843.
Comentarii
(0)