05 februarie 2024, 17:00 Natura şi turismul 31625

Din tezaurul turistic al Moldovei. Ţipova

Teritoriul configuraţiei naturale Ţipova se află pe malul drept al Nistrului între satele Horodişte şi Ţipova, raionul Rezina.

Partea de bază a configuraţiei este alcătuită din terasele străvechi ale Nistrului şi albia pîrîiaşului Ţipova, care formează în cursul său un canion cu adîncimea de 150−200 m.

Acest pîrîiaş, la fel ca şi afluenţii săi, curge prin defileurile pitoreşti, creînd o mulţime de cascade, o parte dintre care izvorăsc din substraturile teraselor străvechi ale Nistrului, de la adîncimea de 10-16 m. Malurile abrupte ale canioanelor pe alocuri sînt mai proeminente, iar toltrele calcaroase au forme ciudate cu grote şi peşteri. În perioada de iarnă terasele de pe fundul defileurilor rîurilor se acoperă cu gheaţă, dar de pe ele continuă să cadă apa.

Pe marginile înalte ale stîncilor pe partea dreaptă a malului rîului Ţîpova s-au păstrat ruinele cetăţii geţilor. În urma săpăturilor arheologice aici au fost găsite fragmente de amfore şi de ceramică de casă, bijuterii, iar în unul dintre firidele de sub cascadă a fost descoperită placa cu şapte găuri şi un zid de piatră, sub care, conform legendei, se odihnesc rămăşiţele lumeşti ale cîntăreţului de la Dumnezeu Orfeu.

În pădurea, din susul albiei secate, deasupra satului Ţîpova, se înalţă maiestos, coroanele stejarilor seculari, se îndesesc mărăcinişurile de alun, corn, păducel, salbă, măceş. Pe pantele mai abrupte, în mărăcinişurile de scumpie, dracilă, corn, măceş şi păducel formînd toamna buchete de culori vii − creşte vişinul turcesc.

Este foarte pitorească stînca de 100 de m înălţime de lîngă satul Ţipova cu mănăstirea ei medievală săpată în stîncă. La această mănăstire, conform legendei, Ştefan cel Mare s-a cununat cu soţia sa, Voichiţa.

Mănăstirea a fost fondată, precum consideră unii cercetători, în secolul al XI-lea. La început spre chiliile nu prea mari ducea numai o cărăruşă îngustă, făcută la 80-120 m deasupra luncii rîului. Acces la ea, de pe pantă nu era. El a apărut la sfîrşitul secolului al XVIII-lea, cînd nu mai exista ameninţarea invaziilor: au fost îmbunătăţite căile de acces, lărgite chiliile şi a fost construit un pridvor de lemn. Nici o construcţie din lemn nu s-a păstrat pînă în zilele noastre. La mijlocul pantei calcaroase albe, abrupte se evidenţiază astăzi numai golurile întunecate ale ferestrelor şi uşilor săpate în stîncă.