|
Sabia lui Ștefan cel Mare – expusă în Turcia, dar rîvnită în Republica Moldova
Sabia domnitorului Moldovei, Ștefan cel Mare, se află în Turcia. Autoritățile de la Chișinău, de-a lungul anilor, au reiterat demersul către Ankara de a aduce originalul săbiei în țară, dar, pînă la urmă, ne-am ales doar cu o copie. Redacția Noi.md a solicitat Ministerului Culturii să se expună la acest subiect.
În noiembrie 2012, Vlad Filat, prim-ministrul Republicii Moldova în acea perioadă, aflat cu o vizită în Turcia, a reiterat demersul țării noastre către autoritățile de la Ankara de a transmite sabia domnitorului Ștefan cel Mare, ajunsă obiect de muzeu la Istanbul. Însă acasă premierul a revenit nu cu originalul săbiei, dar cu o replică a acesteia.
În anul 2018, Igor Dodon, președintele Republicii Moldova pe atunci a reiterat demersul de a vedea la Chișinău originalul sabiei, însă omologul său turc, Recep Tayyip Erdogan, venit cu o vizită în țara noastră, a menționat că sabia domnitorului este un unicat și nu va fi scoasă din colecția de arme a muzeului Topkapi, fostă reședință timp de patru secole, a tuturor sultanilor otomani.
Întrucît sabia este de mult rîvnită de Republica Moldova, redacția Noi.md a expediat un demers în adresa Ministerului Culturii pentru a afla, dacă au fost întreprinse sau sînt în curs de desfășurare noi demersuri în acest sens. În răspunsul ajuns, instituția nu a prezentat niciun fel de informație, menționînd doar că demersul nostru a fost redirecționat către Ministerul Afacerilor Externe (MAE), iar despre rezultat vom fi informați suplimentar.
Redacția Noi.md a expediat o solicitare și către MAE și responsabilii de acolo ne-au comunicat că urmează să verifice informația.
Despre felul cum a ajuns sabia domnitorului Moldovei la turci, împotriva cărora a dus lupte aprige, circulă cîteva legende. Una dintre acestea spune înainte de a se retrage, turcii au jefuit tezaurul Moldovei, luînd cu ei și sabia lui Ștefan cel Mare.
Menționăm că Ștefan cel Mare a domnit în Moldova între anii 1457 și 1504. Pe parcursul domniei sale, a purtat peste 40 de războaie sau bătălii, marea lor majoritate victorioase.
A înălțat biserici și mănăstiri, în epoca lui cristalizîndu-se stilul gotic moldovenesc, pentru a lăsa urmașilor adevărate capodopere. Eminent bărbat de stat, slăvit conducător de oşti, diplomat iscusit şi generos ctitor al culturii moldoveneşti, Ştefan cel Mare s-a bucurat de o binemeritată faimă internaţională, fiind unul dintre cei mai populari şi iubiţi eroi ai folclorului moldovenesc.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1909
- Populația:
- 79 locuitori
Vancicăuţi este un sat din cadrul comunei Cepeleuți, raionul Edineț. Satul Vancicăuți este situat la o distanță de 27 km de orașul Edineț și la 226 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004 populaţia satului constituie 79 de oameni. Satul Vancicăuți a fost înființat în anul 1909.
Comentarii
(0)