|
A fost lansat un album de pictură dedicat artistului plastic Tudor Zbîrnea
La Muzeul Național de Artă al Moldovei a fost lansat astăzi albumul de pictură „Tudor Zbîrnea. Reconfigurări fluide. Pictură", apărut recent la o editură din Chișinău. Evenimentul a avut loc în ziua în care artistul, care este și directorul instituției gazdă, a împlinit 66 de ani.
Solicitată de agenție, criticul literar Maria Pilchin, moderatorul manifestării, a menționat că albumul are 220 de pagini, a apărut într-un tiraj de 750 de exemplare și conține circa 200 de reproduceri color, cu o selecţie de lucrări ale artistului, realizate în diverse perioade, pe parcursul a peste 35 de ani de activitate. Lucrarea reprezintă personalitatea artistului, în imagini și texte de analiză estetică, bazate pe discursul artistic integral al acestuia, dar și pe o serie de teze, formulate de artist, care vor fundamenta etapele estetice de bază ale demersului său pictural. Imaginile lucrărilor din album sînt însoțite de o serie de texte de analiză estetică ale unor prestigioși critici şi istorici de artă din R. Moldova şi Romînia: Dan Grigorescu, Pavel Şuşară, Valentin Ciucă, Maria Bilașevschi, Petru Bejan, Adrian Silvan Ionescu, Negoiţă Lăptoiu, Constantin Ciobanu, Ludmila Toma ş.a, transmite moldpres.md.
În context, criticul de artă Florina Breazu a menționat că lucrarea de față, prin specificul și conținutul său, se adresează unui public larg, atît din domeniul educației artistice, cît și celui iubitor de artă și cultură vizuală. „Imaginile zămislite de Tudor Zbîrnea ne privesc, ne interoghează, ne pun pe gînduri, ne remodelează, atingînd noi dimensiuni... Picturile lui Tudor Zbîrnea ne învață un adevăr simplu, dar cît se poate de oportun: să respectăm trecutul, să-i pătrundem noimele și să-l conștientizăm, în caz contrar, prezentul ne va fi anost și văduvit de repere morale, iar viitorul, incert și lipsit de sens", a subliniat Florina Breazu.
Potrivit academicianului Dan Grigorescu, autorul unui text inclus în acest album, picturii lui Tudor Zbîrnea îi sînt caracteristice două trăsături fundamentale ale școlii romînești: în primul rînd, o construcție coerentă, lucidă, o distribuție foarte bine gîndită a culorii pe suprafața tabloului și, în al doilea rînd, o înțelegere exactă a funcției culorii. "Culoarea nu se reduce la modalitatea de a grăbi o întîlnire sufletească – dar, ceea ce e mai important – culoarea caracterizează în chipul cel mai clar o anume atitudine față de artă: arta care rămîne, mai presus de toate, un mod de a înțelege lumea și de a o explica și comunica privitorului", a remarcat acad. Dan Grigorescu. Pe marginea albumului au mai vorbit artistul plastic Ghenadie Jalbă, scriitorul Ion Hadîrcă și protagonistul manifestării.
Tudor Zbîrnea s-a născut la 29 decembrie 1955, la Nisporeni. În 1981 a absolvit Şcoala Republicană de Arte Plastice „I. E. Repin" din Chişinău (actualmente Colegiul Republican de Arte Plastice „Al. Plămădeală"), iar în 2001 – Universitatea de Arte din Iași, Romînia, Facultatea de Arte Plastice, secția pictură, în clasa profesorului Corneliu Ionescu. Este laureat a numeroase premii, medalii, trofee și alte mențiuni în cadrul diferitelor concursuri și saloane de artă internaționale și naționale, între care: Premiul Ministerului Culturii, Concursul Național în domeniul Artelor Plastice, Chișinău (2010); Grande Medalle d'Or, Salon Grand Prix International de Prestige M. C. A. de Cannes (2009, 2010); titlul onorific "Maestru în Artă" (2009); Trofeul Vicolo Poldo, ediția 35, Como, Italia (2009) ş.a. În 2014 Tudor Zbîrnea a fost distins cu Premiul Național al R. Moldova. În 2017 a fost ales membru al Academiei Naționale de Arte din Ucraina și în 2018 – membru al Academiei Europene de Științe și Arte din Salzburg, Austria.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1864
- Populația:
- 429 locuitori
Ciubara este un sat din cadrul comunei Vasileuţi, raionul Rîşcani. Satul este situat la 20 km de orașul Rîșcani și la 190 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 429 de locuitori. Satul Ciubara a fost menționat documentar în anul 1864.
Comentarii
(0)