Spre compartiment: Cultura
20 aprilie 2019, 12:00 Cultura views 17656
Icoane bizantine pot fi admirate, dar și procurate, la Biblioteca Națională
20 aprilie 2019, 12:00 Cultura views 17656

Icoane bizantine pot fi admirate, dar și procurate, la Biblioteca Națională

Icoane pictate pe lemn, în stil bizantin, de către un grup de pictori elevi de la Școala de Arte „Ion și Doina Aldea-Teodorovici" din Cornești, Ungheni, au fost expuse în cadrul unei expoziții, inaugurată în holul Bibliotecii Naționale. Icoanele nu pot fi doar admirate, dar și procurate. Prețul acestora variază de la 300 la 3800 de lei, transmite IPN.

Artista plastică Cezara Colesnic a spus că vara trecută în incinta Bibliotecii Naționale a fost organizată o școală de vară de pictură cu participarea elevilor de la instituțiile cu profil de artă din Cornești și Chișinău, sub egida pictorului de origine bulgară Krasimir Savov. Acesta, fiind pictor iconograf, a observat un talent deosebit la tinerii de la Cornești, ceea ce l-a determinat să lanseze ideea unui curs de pictură a icoanelor.

Potrivit artistei plastice, cursul a început în luna septembrie, anul trecut, și la el au participat 14 elevi din cadrul școlii de artă din Cornești, pasionați și interesați de desenul icoanelor. „Arta icoanei este ceva foarte specific. Iese puțin din cadrul picturii tradiționale. E o altă atmosferă atunci când pictezi o icoană. E o altă stare de spirit", a spus Cezara Colesnic.

Pictorul Kasimir Savov a menționat la inaugurarea expoziției că, după ce a văzut talentul elevilor de la școala de artă din Cornești, nu a dorit să rupă legătura cu ei. A mers la directorul școlii pentru a-i cere permisiunea desfășurării unui curs de pictură. A primit un cabinet, au fost procurate materialele necesare, totodată a fost făcută și propunerea către elevi de a participa la curs. Aceștia au fost receptivi la apel. La expoziție au ajuns 40 de lucrări realizate de către 14 elevi.

Directoarea Bibliotecii Naționale Elena Pintilei a declarat că „artistul iconograf Krasimir Savov este o personalitate inedită în acest domeniu al artei, învață tinerii, le transmite talentul și capacitățile, după care se formează un artist". Elena Pintilei susține că inaugurarea acestei expoziții în incinta BNRM este o activitate care vine să promoveze instituția pe care o conduce și alături de expoziția de carte religioasă, organizată de către BNRM, se combină frumos în preajma sărbătorilor pascale.

Lucrările elevilor costă de la 300 la 800 de lei, iar cele ale lui Krasimir Savov de la 500 la 3800 de lei. Banii din vânzarea icoanelor vor merge pentru procurarea de materiale pentru școala de artă și remunerarea muncii elevilor. Expoziția este deschisă până pe 19 mai.

Sursa: ipn.md

Cuvinte cheie:

icoana , biblioteca , expoziție

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1620
Populația:
1921 locuitori

Hlinaia este un sat şi comună din raionul Edineţ. Hlinaia este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Satul Hlinaia este situat la o distanță de 7 km de orașul Edineț, la 15 km de stația de cale ferată Brătușeni și la 209 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 1921 de oameni. Satul Hlinaia pe Racovăț, din ținutul Hotin, este atestat documentar în anul 1620.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.