|
O expoziţie dedicată construcţiei căii ferate a fost inaugurată la Chisinau
O expoziţie de fotografie dedicată construcţiei liniei de cale ferată Bender-Galaţi a fost vernisată astăzi la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei. Evenimentul a fost prilejuit de împlinirea a 140 de ani de la darea în exploatare a acestui tronson, comunică MOLDPRES.
Expoziţia este constituită din 32 de imagini din colecţia muzeală, care prezintă construcţia acestui drum de fier din Basarabia, cu o lungime de 304 kilometri, ce lega Benderul de portul dunărean Galaţi. Expoziţia şi-a propus să refacă, prin intermediul fotografiei documentare de epocă, epopeea unui şantier feroviar, lucrările fiind finalizate într-un termen record de numai trei luni.
„Am reuşit un proiect care elucidează un eveniment strategic pentru Basarabia de atunci. Iar termenele de executare ar trebui să fie un exemplu pentru autorităţile de astăzi", a menţionat la ceremonia de lansare a expoziţiei Eugen Sava, directorul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei.
De asemenea, momentul aniversar a fost marcat printr-o emisiune filatelică – un plic cu marcă fixă „140 de ani de la construcţia liniei de cale ferată Bender (Tighina)-Galaţi", realizat de Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei". Plicul a fost pus în circulaţie odată cu inaugurarea expoziţiei.
Construcţia liniei de cale ferată Bender-Galaţi a fost aprobată în timpul războiului ruso-româno-turc din anii 1877-1878. Lucrările de construcţie au fost puse în sarcina antreprenorului Samuel Poleakov, figură reprezentativă în domeniul feroviar din Rusia. Construcţia liniei de cale ferată Bender-Galaţi a completat harta feroviară din acea perioadă cu noi staţii, precum Bender, Căinari, Zloţi, Schinoasa, Valul lui Traian, Reni ş.a. La Bender şi Reni au fost construite ateliere şi depouri de locomotive.
Construcţia unei căi ferate într-un ritm atît de rapid a trezit interesul în întreaga lume. În anul 1878, Juriul internaţional al Expoziţiei Mondiale de la Paris, unde a fost prezentat proiectul şi darea de seamă cu privire la construcţia căii ferate Bender-Galaţi, i-a dat următoarea apreciere: „Este una dintre cele mai remarcabile construcţii moderne după ritmul de executare".
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- sec. XX
- Populația:
- 386 locuitori
Mincenii de Sus este un sat din cadrul comunei Mincenii de Jos, raionul Rezina. Satul este așezat pe un platou cu înălțimea de 273 m. Mincenii de Sus este situat la o distanță de 30 km de orașul Rezina și la 84 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 386 de oameni. Satul Mincenii de Sus a fost înființat la mijlocul secolului al XIX-lea.
Comentarii
(0)