|
Festivalul DOR FEST „Spirit și Tradiție” la Moșia Ciuhrii
Pe 11 septembrie sînteți invitați la festivalul DOR FEST „Spirit și Tradiție" care va avea loc la Moșia Ciuhrii, satul Gordinești, Edineț. Aflat la prima sa ediție, festivalul vine cu un program complex destinat vizitatorilor de toate vîrstele.
Evenimentul va fi gazda unui moment istoric de înfrățire a trei sate din R. Moldova, România și Ucraina, care se va începe la orele 12.00 cu primirea delegațiilor oficiale ale celor trei țări și deschidere oficială a evenimentului.
Pe parcursul întregului festival atmosfera va fi întreținută de tinere talente și de colectivele muzical-artistice din zonă, printre care și nume bine cunoscute din domeniul culturii țării noastre și a țărilor participante. Seara va culmina cu un concert susținut de invitata noastră specială Adriana Ochișanu.
De asemenea participanții sînt așteptați la:
Casa Mare a satului , unde gospodinele își vor demonstra zestrea.
De prin sate adunate – vor fi demonstrate obiecte vechi ,demult uitate.
La Gura Sobei – vom asculta povești , legende, obiceiuri.
Meșter Faur – vom putea admira măiestria meșterilor populari.
Veșnicia începe la țară – spațiu pentru meditație și relaxare în livadă.
Frumos și Sănătos – vor fi expuse produse naturiste.
Fir întins – concurs de pescuit.
Ca între babe – concurs gastronomic.
Visezi și pictezi – atelier de creație , master- class.
Ai dorințe și nevoi , poți găsi numai la noi – Expoziție cu vînzări.
Dulce copilărie – spațiu destinat copiilor cu animatori, cadouri, etc.
Organizatorii, Asociația Obștească „ECOLANIMA" vă așteaptă cu mare drag să împărtășească împreună emoțiile revenirii acasă, la origini ,la propriul suflet care este mereu însoțit de acest sentiment frumos cum este : DORUL. Mai multe detalii găsiți pe pagina evenimentului în rețele de socializare.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
- Chirurgii au creat o rețetă de supă pentru ca pacienții să slăbească înainte de operație
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1660
- Populația:
- 3392 locuitori
Pîrliţa este un sat şi comună din raionul Făleşti. Pîrliţa este unicul sat din comuna cu acelaşi nume, la distanța de 23 km de orașul Fălești și la 140 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 3392 de oameni. Satul Pîrlița a fost menționat documentar în anul 1660.
Comentarii
(0)