|
Sute de mărţişoare pot fi admirate la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală
O tradiţie veche de mii de ani are continuitate. În prima zi a primăverii, ne prindem la piept mărţişoare, simbol al renaşterii naturii, al victoriei binelui asupra răului. Cea mai mare varietate de mărţişoare o puteţi vedea până pe 31 martie la Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală, relatează Mesager.
Acum 13 ani, postul public de televiziune Moldova 1 a lansat iniţiativa ca meşterii populari şi toţi cei care confecţionează mărţişoare, să transmită muzeului o parte din rodul inspiraţiei primăvăratice.
„Suntem recunoscători celor de la Moldova 1, care au venit cu iniţiativa de a aduna de la oameni mărţişoare şi de a le transmite muzeului. Este cea mai mare expoziţie de mărţişoare din spaţiul acesta cultural purtător de mărţişoare. Ştiţi bine că milioane de oameni poartă mărţişoare, fiindcă această tradiţie este specifică mai multor culturi", afirmă Varvara Buzilă, director ştiinţific muzeu.
În expoziţie sunt sute de mărţişoare confecţionate de elevii de la instituţiile de învăţământ, Centrele de creaţie, precum şi de meşterii populari.
La sfârşitul anului 2015, la Biroul UNESCO va fi examinat dosarul înaintat de Republica Moldova, România, Bulgaria şi Macedonia privitor la înscrierea în prestigioasa listă a patrimoniului mondial a mărţişorului şi altor practici culturale asociate zilei de 1 martie. Astfel, mărţişorul, dintr-o valoare naţională are şanse să devină o valoare mondială.
Sursa:
- Haosul de pe Aeroportul Chișinău: Poliția de frontieră vine cu o reacție la nemulțumirea oamenilor
- Persoanele născute în Moldova, avînd cetățenia altor state, pot cere recunoașterea cetățeniei moldov…
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Moldova marchează zece ani de liberalizare a regimului de vize
- Un moldovean a decedat în SUA după ce a fost electrocutat de polițiști. Precizările MAE
- Cu o Luminată și Binecuvântată Sărbătoare a Paștelui, Ortodocșilor!
- Un nou concert grandios al naistului Constantin Moscovici și Crazy Orchestra
- PROmaraton: Împreună alergăm, împreună salvăm vieți
- Nașterea stejarului (Video)
- Interzis cu telefoanele mobile în stradă - regulă stabilită într-un oraș francez
- Cum să te cureți de ciuperci în organism
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1515-1525
- Populația:
- 2098 locuitori
Tohatin este un sat şi comună din municipiul Chișinău. Din componenţa comunei fac parte localităţile Buneţi, Tohatin și Cheltuitori. Localitatea se află la distanța de 6 km de municipiul Chișinău. La recensămîntul din anul 2004 populaţia satului constituia 2098 de oameni. Satul Tohatin a fost menționat documentar între anii 1515-1525.
Comentarii
(0)