Spre compartiment: Istoria
23 iulie 2018, 15:40 Istoria views 49826
23 iulie 2018, 15:40 Istoria views 49826

Un film documentar care scoate la suprafață falsurile din istoria României

„Noi sîntem urmaşii Romei? De ce România nu se numește Dacia? Care sînt falsurile pe care se bazează istoria României?" Răspunsuri la aceste întrebări le oferă documentarul "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012" realizat de un grup de cercetători din România și alte țări.

Filmul demonstrează că romanii şi dacii au strămoşi comuni şi că Dacia nu a fost romanizată în modul susţinut de teoriile oficiale. Studii genetice realizate în Germania, citate de autorii documentarului, indică faptul că populaţia din România din prezent este înrudită foarte puţin cu cea din Italia şi foarte mult cu cea existentă în Dacia înainte de cucerirea romană.

Teoria autorilor documentarului este că avem mai multe motive să ne considerăm daci, decît urmaşi ai Romei.

„Realitatea este foarte simplă. Simplitatea constă în faptul că au sosit romanii, au cucerit 14 la sută din teritoriul Daciei şi peste noapte, nu numai teritoriul cucerit peste o sută de ani învaţă perfect limba latină uitînd limba lor, dar şi 86 la sută din teritoriul Daciei, oameni care nici măcar nu ştiau că au sosit romanii, uită limba lor şi vorbesc latina", spune Napoleon Săvescu, directorul fondator al societăţii Dacia Revival Internaţional.

Cea mai interesantă probă prezentată în documentar este un studiu de paleogenetică realizat la Institutul de Biologie Umană al Universităţii din Hamburg, Germania. Studiul a analizat informaţia genetică a unor oseminte descoperite în siturile arheologice din zonele unde au locuit dacii. Comparată cu structura genetică actuală a populaţiei, structura conturată din oseminte indică faptul că sîntem, de fapt, urmaşii acelei populaţii preromane şi că avem foarte puţin în comun cu actuala populaţie din Italia, spun realizatorii documentarului.

„Am realizat aceste studii de paleogenetică în Germania, în perioada 2004 - 2006, pe piese osoase aparţinînd unor indivizi care au trăit pe teritoriul României în Epoca Bronzului şi Epoca Fierului, scopul fiind o analiză a structurii genetice a populaţiei vechi şi să o comparăm cu datele genetice ale populaţiei actuale. Am realizat în Hamburg un alt studiu de genetică moleculară аl populaţiei actuale, pentru a le putea compara" explică Georgeta Cordoş, bilog la Institutul Victor Babeş, care şi-a realizat teza de doctorat pe această temă.

Alexander Rodewald, director al Institutului de Biologie al Universităţii din Hamburg spune în documentar că studiul genetic a indicat o înrudire îndepărtată cu populaţia actuală din Italia şi foarte apropiată cu cea din Grecia şi alte zone din Balcani. Procentul stabilit ca fiind moştenire genetică similară cu cea a grupului latin este surprinzător de mic, susţin realizatorii studiului. Studiile genetice au mai arătat că italienii din nord se înrudesc într-un procent foarte mare cu tracii care au trăit acum 5000 de ani pe teritoriul Europei de Sud-Est.

De menționat, că o  mare parte din argumentele pe care se bazează teoria realizatorilor documentarului, inclusiv cele ce țin de paleogenetică au fost expuse acum mai mult de un an pe paginile site-ului www.moldovenii.md.

 

Cuvinte cheie:

istoria , Romania , film

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1598
Populația:
442 locuitori

Bălţaţi este un sat din cadrul comunei Ţipala, raionul Ialoveni. Localitatea se află la distanța de 32 km de orașul Ialoveni și la 45 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 442 de oameni. Satul Bălţaţi a fost menționat documentar în anul 1598.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.