string(7) "library" string(8) "document"
1391
1822
300
82
1200
1711
1832
1574
1476
1504
87
1410
1466

Descrierea Moldovei

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

Rîmătorii în ţinutul Orheiului la satul Tohatin, între apele Ichilul şi Răuţul, nu sunt cu copitele despicate, ci întregi şi mai ca şi la cai şi rîmătoarele care le aduc acolo din alte părţi, al treilea an încă fată prăsilă asemenea cu copitele întregi şi aceasta nu se întîmplă numai celor domestici, ci şi celor sălbatici cari se plodesc mulţime prin stuhurile ce sunt pre lîngă Nistru.

Caii Moldoveneşti în partea muntelui sunt mici, şi la făptură asemenea celor Ruseşti, însă foarte vîrtoşi şi trainici la muncă şi la copite aşa de tari încît n'au trebuinţă de a fi potcoviţi, măcar de au a merge ori şi la ce drumuri grele.

Iară în partea cîmpului sunt caii mai mari şi mai frumoşi la făptură, potriviţi la ciolane, mai grabnici şi mai trainici şi nu sunt iubiţi numai de Leşi şi de Ungari, ci şi de Turci, cari au şi proverb: Agem dilberi, Bogdan[18] bargiri meşhurdir, adică: un tînăr persesc şi un cal Moldovinesc, sunt mai slăviţi decît toţi ceilalţi.

Împrejurul hotarelor Moldovei se mai găsesc încă şi herghelii mari de cai sălbatici, cari nu sunt cu nimic alt osebiţi de cei domestici, ci numai că sunt mai mici şi copitele de o palmă de late, vîrtoase şi rotunde. Pe aceştia îi cumpără Tătarii de Bugeag şi îi ţin ori pentru ospeţe, ori pentru slujba casii. Căci despre toamnă cînd este vre-o parte de acelea adăpate cu ploi necontenite, prefăcîndu-se ca o mlaştină, atuncea hotărăsc ei o zi şi locul unde să se adune şi toate cîmpiile cele de prin prejur le umplu de chiote şi de zberete. Deci caii cînd aud chiotele care răsună din toate părţile de pe cîmpii, fug împrăştiaţi într'o parte şi într'alta şi nu găsesc nici un loc să fie fără de vuet; şi apoi cu acest chip îi mînă în mijlocul vre unui şes de acelea mlăştinoase, pe care îl numesc Ghioler, de unde ei pentru copitele lor cele late nu pot să mai fugă, ci rămîn acolo înglodaţi; şi aşa îi ucid apoi Tătarii cu săgeţile şi cu suliţele şi îi prind pe o seamă şi vii şi îi împărţesc între dînşii după plăcerea lor.

Pentru alte fiare de care sunt plini codrii noştri, nu voiu zice acum nimic, adecă: pentru rîşi şi pentru şderi şi pentru vulpi, a cărora blane slujesc foarte mult împotriva frigului.

Iar pentru albine voiu zice măcar cît de puţin, căci aceia ce am înţeles pentru economia lor, nu este neplăcut şi nici este la toţi cunoscut. Locuitorii au dela dînsele mare dobîndă, pentru că toate cîmpiile în toate locurile sunt pline de cele mai frumoase şi mai desfătate flori; şi pădurile încă le dau neîncetat materie pentru ceară şi pentru miere; şi ar avea şi mai mare dobîndă, cînd ar cuteza să ţie pe toţi roii care roiesc ele în toţi anii, însă în legea ţării este oprit ca orişicine să nu ţie mai mulţi stupi decît sufere locul său, ca nu cumva mulţimea lor să zîhăească pe megieşi. Osebit de fagurii cei obişnuiţi de miere şi de ceară mai fac albinele moldoveneşti încă şi alt soiu de ceară cam neagră prea mirositoare, dar nu pun miere într'însa, ci o aşează numai împotriva lucirii soarelui; pentru aceia prisăcarii, cînd prind cîte un roiu cu matca lui, apoi fac în vasul în care îl pun o bortă şi tn multe locuri crestături, şi ele mai nainte de a 'ncepe să lucreze altceva, astupă borţile şi crestăturile cu ceară d'aceasta neagră, pentrucă ele nu pot să lucreze, fără numai la întuneric şi apoi după aceia încep a lucra. Pe această ceară o scot prisăcarii la vreme cu mierea şi o vînd mai scump, pentrucă miroase mai ca şi ambra şi stă împotriva razelor soarelui.

S'au înţeles că roii cari sunt aproape de alţii, cînd se întîlnesc unul cu altul prin văzduh încep război cumplit şi nu încetează pînă cînd partea cea biruită este nevoită a scăpa cu fuga, şi de acolo înainte partea cea biruitoare, nu-şi mai strînge miere de pe flori, ci merge în toate zilele la ştiubeiul celei biruite şi îi ia mierea cea gătită, pentrucă ea nu se poate apăra. Ş'apoi văzînd prisăcariul că albinele lui lucrează cu sîrguinţă şi spor, nu fac nimic, atuncea el pe toate albinele care le găseşte în ştiubeiul acela le stropeşte cu cridă muiată în apă şi a doua zi merge la megieşul său pe ale căruia albine are presus şi îi arată petele cele albe şi îl sileşte să-i împlinească paguba.

Se mai găseşte încă în Moldova şi pe hotarul Pocuţiei, o pasere ce se numeşte de locuitori, Ierunca, şi de Leşi, Gluşca, adecă surdă, şi este asemenea cucoşului de gotcă, însă mai mic şi de fire nătîngă şi surdă; şi dacă găseşte vr'un vînător şi o sută într'un copac, pe toate le poate împuşca pe rînd şi celelalte privesc cum cade una după alta. Carnea lor este foarte gingaşe şi albă şi 'ntrece cu gustul ei cel bun pe potîrniche, încă şi pe fasan.

PARTEA POLITICĂ

CAP. I. Despre ocîrmuirea stăpînirii Moldoveneşti

Cela ce voeşte să facă o descriere politică pentru Moldova, trebue după cum gîndesc, întîi să cerceteze chipul şi mijlocirea cu care se ocîrmueşte, pentrucă aflăm, că încă şi oamenii cei mai învăţaţi au greşit în descrierea ei.

Mărturiile cele lumina te ale istoricilor celor vechi, nici de cum nu ne lasă să fim la în­doială cum că toată Dacia, cînd era încă a Ro­manilor, nu numai că s'a ocîrmuit de stăpî­nitorii Româneşti, ci încă şi despre legile lor; iar după căderea Monarhiei, ne mai trimiţînd Romanii întru dînsa nici oşti, nici ocîrmuitori; şi bejenarii Romaneşti ne mai putînd suferi năvălirile cele multe ale barbarilor, pentrucă nu avea nici ostaşi, nici ocîrmuitori, se vede că au fost nevoiţi ca să-şi pue loru'şi stăpîni­torii dintre dînşii, după pilda vecinilor lor; însă închipuirea stăpînirii aceştia nu se înţelege lu­minat, pentrucă istoria tutulor popoarelor de pe vremile acelea este întunecată, ci numai aceasta este ştiut, că locuitorii Moldoveni, cari venise dela Italeia şi după aceea ş'au căutat scăparea lor prin munţi, pentru năvălirile Sci­ţilor şi a barbarilor, au avut însuşi Craii sau Domnitorii lor. Dela Crai se trage Ioan cel Românesc, carele a fost aşa de vestit, pre­cum arată Nechita Honieat şi tatăl lui Dragoş I, carele a sfătuit pe strămoşii noştri să se întoarcă iarăşi înapoi în patria lor cea veche, primind şi dregătoria domniei sale dela cel ce a venit în Moldova după dînsul.

Ai săi următori au ocîrmuit cu atîta de mare socotinţă stăpînirea care o dobîndea ei prin alegerea boerilor, încît, măcar că pentru puterea şi mărirea ţării nu era asemenea cu cei mai mulţi principi creştineşti, dar nici unii dintr'aceeia nu avea a porunci nimica asupra supuşilor lor.

Pompele împărăteşti cu care se slăvesc stă­pînitorii cei mai mari, nu le lipsia lor nici una şi în ţară nu avea pe nimeni asupra lor afară numai de Dumnezeu şi legea şi nici la o stă­pînire străină nu era nici închinaţi, nici supuşi. Războiul, pacea, viaţa, moartea şi averea tutulor supuşilor lor era numai la însuşi voia lor şi la toate aceste avea să poruncească după plăcerea lor, fără de a avea ei împotrivire dela cineva, măcar de urma cu dreptate sau cu strîmbătate.

Încă şi împăratul grecesc Ioan Paleologul, pe vremea soborului dela Florenţia a dăruit lui Alexandru celui bun coroana Crăească împreună cu numele de Despot. Şi a pricinuit acestui domn ridicarea vrăjmaşului asupra lui, pentru care fiind el nevoit să-şi isbîndească împotriva vrăjmaşului aceluia, a poruncit de a apuca tot neamul arme în mîini; şi cu acest chip nu numai că s'a păzit şi s'a apărat Moldova numai singură de către năpădirea megieşilor ei, ci încă şi de către tulburarea Turcilor, Iăţindu-se încă şi hotarele mult mai înăuntru în ţările vrăjma­şilor ei, adică în vremea stăpănirei lui Ştefan V, celui mare[19]. Însă stăpînirea lui a fost o prea scurtare de vreme pentru Moldova, întru care a stîmpit de a mai creşte; şi a început cînd şi cînd a scădea, pînă cînd a căzut mai la urmă în stările cele mai sereimane întru care o vedem acum. Căci subt Bogdan un fiu al său, de odată s'a stins raza cea de frunte a slavei Mol­doveneşti, voia de a mai face răsboi şi a lega pace, jurînd el împăratului turcesc jurămîntul credinţei, făgăduindu-i să plătească pe tot anul patru mii de galbeni semn de închinăciune. Iară o bucată de vreme tot a rămas o umbră a slavei ei vechi şi se părea că republica ar fi mai mult supt paza Turcilor decît sub supunerea lor; poate pentrucă Turcii nu voia să tulbere cu­getele cele ce încă nu era de tot plecate a le supuşilor lor celor noi şi purta frică că de-i vor purta ca pe nişte robi le vor fi la vedere vrăj­maşi şi rescolnici; iar apoi după ce s'a stins neamul cel vechi al Drăgoşeştilor cu Ştefan VIII, fiul lui Petru Voevod Rareş, apoi lăcomia de cinste a celor mai mari cari-i făcea gîlceavă pentru stăpînire, a dat prilej Turcilor ca să mai mărească birul Moldoviei şi să o mai prade încă şi de slobezenia care mai avea pînă atunci. Şi mai după vreme a ridicat de tot şi puterea de a mai alege pe Domn, pe care o mai avea boerii, trimiţînd în scaunul acesta pe alţi domni străini cari li se părea lor, pe cari îi scotea şi apoi iarăşi îi punea; amestecînd aşa una cu alta, încît a căzut la urmă subt Otomani puterile cele mai înalte, care le avea domnii mai înainte.

Aici nu se poate să nu zicem, că şi o seamă din cei străini lacomi de cinste, nu au fost pri­cină la această stricăciune, cari numai ca să aibă nume de domni, nu socotea întru nimic a tă­gădui Turcilor orice şi a se lipsi de toate ale lor şi apoi neputînd trăi numai din dările cele obicinuite, se afla siliţi ca să stîrnească alte chipuri de sarcini şi să le arunce asupra ţării.

Şi într'acest chip Moldova care îşi luase asu­praşi întîi numai un jug singur şi nu prea greu, a fost silită pe urmă să-l poarte îndoit, atît de la Turci, cît şi dela domnii cei străini. Şi ca să zic de toate pe scurt; înţelepţii împăraţi ai Turcilor, ş'au oprit pentru dînşii în vremile aceste tulburate toate acele ce au socotit că le sunt trebuincioase; iar aceia de unde n'avea ei să nădăjduiască nici o dobîndă, a lăsat-o dom­nilor, ca să mulţumească cît de puţin cugetele cele iubitoare de cinste a le acelor ce voia să se facă domni.

Puterea de a începe război şi a face pace, a lega alianţii şi a trimite soli cu trebuinţa republicei pe la stăpînirile de prin prejur, s'a oprit stăpînitorilor Moldovei; însă li s'a îngă­duit toată volnicia şi mai tot aceiaşi putere care avea ei şi mai înainte, a pune legi, a pedepsi pe supuşii lor, a face boeri, sau şi a le lua boeria, a arunca biruri încă şi a pune arhierei împreună şi altele de acestea.

Puterea lor nu este numai asupra boierimei şi a locuitorilor Moldoveni, ci încă şi asupra Turcilor neguţători şi alţii ori şi din ce stare ar fi cînd se află în ţară şi viaţa şi moartea lor este în mîinile Domnilor; şi judecînd ei pe cineva spre moarte, spre bătae, surgunire sau spre perderea tutulor moşiilor, măcar şi cu strîmbătate şi tirănie, apoi aceea cărora le pasă (adică le este milă) pentru acel judecat, numai că pot să se roage pentru dînsul cu ruga, sau prin scrisoare; iară de a se împotrivi judecăţei Domneşti, nimeni nu cutează.

Aşijderea şi cînd voeşte Domnia să sloboadă pe vreunul carele este judecat la moarte de toată obştea, nici atuncea nu poate nimeni să steie împotrivă şi luîndu-l Domnia supt apărarea sa, nu-l pot omorî cu sila, şi toate dregătoriile cele ostăşeşti şi politiceşti spînzură numai din sin­gura voia sa; le dă celor iubiţi ai săi şi le ia dela aceia cari îi sunt urîţi; şi la împărţirea lor nu are să caute nici după un canon; şi voind să facă şi pe un ţăran Logofăt mare, care este boeriea cea mai mare a Moldovei, ni­menea nu cutează să vorbească de faţă împo­trivă; aşa şi cînd voeşte să lipsească dintr'una ea aceasta de unul măcar şi din neamul cel mai de frunte, îndată acela trebue să se supue hotărîrei Domneşti.

Asemenea putere are nu numai asupra celor mai de jos a Clerului bisericesc, ci încă şi asu­pra Mitropolitului şi a celorlalţi Arhierei, Ar­himandriţi şi Egumeni şi asupra tutulor ce sunt de tagma bisericească; şi cînd fac vreun rău, sau dau vreo sminteală unui mirean, sau cu­getă ceva împotriva Domniei, sau a ocupaţiei, atuncea şi fără de învoiala Patriarhului din Ţarigrad, neîmpedicat poate să-i scoaţă din dre­gătoria lor, afară de a-i lipsi de darul hiroto­niei şi cerînd trebuinţa, poate încă şi cu moarte să-i pedepsească.

Partea bisericească îşi alege singură pe păs­torii cei noi, însă atuncea cînd îi chiamă Domnia la aceasta, la care se cere şi îngăduirea Domnească, adică dă celui nou ales, un toiag păstoresc, cu însuşi mîna sa, care putere a luat-o Papii cu meşteşug dela Împăraţii Roma­neşti, şi nici unul din prinţipii creştineşti n'o are mai mult afară numai singur Împăratul Rusesc.

Acestea sunt puterile Domnilor Moldoveneşti asupra supuşilor lor, cari nu li s'au lăsat nu­mai dela poarta Otomanicească, ci încă li s'au întărit şi prin hrisoavele altor împăraţi mulţi, încă asupra moşiilor locuitorilor nu le-au lăsat nici o volnicie de aceste, căci cînd voeşte Dom­nia ca să arunce pe ţară niscai sarcini grele, măcar că nu poate nimenea să i le abată fără de primejdia vieţii, dar tot este silit de curtea Turcească ca să deie samă pentru asupririle lui; şi mai ales atuncea are să aştepte şi mai mare pedeapsă, cînd îl pîrăşte cineva la Vizi­rul pentru vărsare de sînge nevinovat (măcar că nu-l pot pîrî); şi cînd se jeluşte toată ţara, pentru sarcinele cele prea mari, apoi atuncea de multeori, îl pedepseşte cu surgunire sau cu răpirea tutulor moşiilor sale. Iară pedeapsa mor­ţii ş'o pricinuesc Domnii numai prin răscoală şi prin apărare de a nu plăti Împăratului bi­rul de preste an. Însă nici această încuetoare nu este îndestul de tare de a nu se putea strica, căci dacă s'a făcut el prieten bun primit şi prin daruri, cu Vizirul, cu Cihaia şi cu Tefterdarul şi cu alte obraze de aceste care au îndrăsneală către Împăratul, apoi n'are să se teamă nici de pîra boerilor nici încă şi de toată ţara, căci un advocat la curtea Turcească le ia toate asu­pra sa, să-I apere, cînd poate ca să arăte cu iscusinţă îndreptarea pricinii aceia acelui despre partea lui.

Şi într'acest chip se apasă Moldova foarte greu cu tirania Turcească, însă tot poate Dom­nia să săvîrşească orice voeşte fără de frică şi nimenea nu cutează să-i stea împotrivă fără de a aştepta pedeapsă.

Iară de a nu ţinea în seamă poruncile ce­loralalţi mai dinainte Domni, sau de a aduce iarăşi din nou înaintea Divanului, pricinile cele hotărîte de dînşii, îl opreşte mai mult obiceiul ţărei, decît vreo lege careva; pentru aceea, măcar de a şi fost oarecari Domni în Moldova, cari au tras iarăşi la cămara lor moşiile cele dăruite de Domnii cei mai dinainte de dînşii, cu cuvînt c'ar fi fost dăruite la oameni ne­vrednici, dar de către obştie nici odată nu s'au ţinut în seamă, nici s'a îngăduit şi oamenii acei asupriţi, totdeauna au dobîndit dreptate şi în­toarcerea moşiilor dela Domnul cel următor.

CAP. II. Despre alegerea Domnitorilor

Fiindcă am vorbit de puterea Domnilor Mol­dovineşti, cere orînduiala ca să scriem oareşi ce mai pe larg şi pentru alegerea lor cea veche şi cea de acum. Lenevirea celor ce au fost mai înainte de noi, cărora le sta mai mult la inimă să facă fapte bune, decît să scrie, este vino­vată la aceasta, de nu putem spune nimica cu adeverinţă pentru vremile cele dintîi ale nea­mului nostru; iară dacă se vor ţinea în seamă prepusurile, atuncea poate că nu se zice fără de cale, cum că Domnia Moldovenească a fost moştenitoare în vremile vechi şi cum că puterea alegerei n'a aflat loc fără numai atuncea cînd era stins de tot neamul Domnesc. Şi osebit de temeiul acesta, cumcă la toate popoarele cele de frunte ale Europei a fost tot acestaşi obicei pe vremile acele, se mai întăreşte zicerea aceasta şi prin arătarea aceasta care nu este grea adică catastihul Domnilor celor dintîi care arată lu­minat, că rar s'a pus în stăpînire altul strein, pînă cînd mai era vreo stîlpare de neamul celui mai dinainte; şi ca să se poată vedea mai bine aceasta, socotesc că nu va fi de pri­sos ca să arat aici de rînd pe toţi Domnii Mol­dovei, pînă pe vremile noastre.

Domnul cel dintîi carele după năvălirea lui Batie, a agonisit iarăşi strălucirea cea mai dinainte a Moldovei a fost:

1. Dragoş şi măcar că hronografiile noastre nu arată pentru ştiinţa neamului său, dar la noi se zice necontenit, că a fost din neamul cel vechiu al crailor Moldovineşti, şi a avut tată pe Bogdan fiul lui Ioan, dela carele toţi Dom­nii obişnuesc a-şi pune la iscălitură numele Ioan.

Şi cuvîntul acesta este mai uşor de a se ade­veri şi pentru aceasta, căci cu greu este de a se crede, că altul din neam mai prost, ar fi putut cu o tovărăşie aşa mare să meargă la vînat, carele a dat prilej la descoperirea Mol­dovei şi ar fi putut îndemna pe ceilalţi patrioţi ai săi, ca să vie după dînsul. Următor după dînsul la scaunul domnesc a fost fiul său:

2. Sas. După dînsul fiul lui,

3. Lascu. După Lascu:

4. Bogdan I, cu poroclea Muşat, fiul lui Lascu.

5. Petru I, un fiu al lui Bogdan Muşat, şi pentrucă a murit fără de a avea copii a urmat fratele tatălui său:

6. Roman I, fiul lui Lascu şi frate cu Muşat. Şi după moartea lui, sau pentru nevîrsta lui Alexandru fiul său, sau în vre-o răscoală a a ales pe:

7. Ştefan II, după carele a urmat:

8. Petru al II-lea, şi după dînsul:

9. Ştefan al II-lea, fratele lui Petru şi fiu al lui Ştefan I.

10. Iuga, care a gonit cu sila din Domnie pe Ştefan II, dar nici el nu a purtat mult stă­pînirea sa cea cu nedreptul, căci încă pînă a nu împlini anul, l'au împins:

2 3 4 5 6 7 8 9 10 11