În anul următor ş'a dus la Petersburg şi copii, afară de fiica sa Smaragda care fiind bolnavă de oftigă, a şi murit la 4 Iulie în al şeaptesprezecelea an al vîrstei sale. Noua sa soţie însă a îndeplinit acea lipsă născînd la 8 Noemvrie o altă fată, căriia a fost cumătră Împăratul şi Împărăteasa, numind-o tot Smaragda.

La 1720 primi poruncă să întovărăşească pre Ţarul la Persia, împreună cu Graful Tolstoi şi amiralul Apraxin. În campania aceasta, Apraxin avea grija oştilor, iar Cantemir şi Tolstoi a trebilor politice, alcătuindu-se din aceşti trei sfatul de taină al Împăratului.

Mergînd cu Împăratul pînă la Colomna ce este la gura apei Moscova unde se varsă în Oca, de acolo au intrat în corabie şi au mers la Astrahan unde au sosit la 4 Iulie 1721. Dela Colomna însă a început a simţi o durere la rărunchi împreună cu nişte friguri ascunse care-l aducea uneori într'atîta slăbiciune, încît era silit să nu se scoale din pat cîte trei, patru zile. La August simţindu se mai bine s'a dus dela Astrahan după Ţarul la Persia într'o fregată cu douăzeci tunuri; şi toată oastea trecînd peste apă cu Împăratul, au ajuns în puţine zile la locul unde s'a zidit apoi cetatea St. Cruci. Cantemir mergînd de acolo cu Petru pe uscat pînă la Derbent, ş-au trimis fregata înainte cu oamenii şi lucrurile sale.

O grozavă furtună însă aruncă corabia într'un scruntar unde, afară de oameni, se perdură toate alte lucruri, între care şi multe scrieri ale sale. Slăbiciunea sa însă mergea sporind şi boala sa se văzu că era o curgere de ud, la care nu puteau medicii, să-i facă nici o uşurinţă. Atunci el îşi făcu testamentul şi îl încredinţă Împăratului, pre care îl numi Epitrop copiilor săi.

Înturnîndu-se la Astrahan şi simţindu-se ceva mai în putere, îşi ceru voe dela Ţarul ca să se ducă la moşiile sale, unde ajungînd în luna lui Martie, îşi petrecea vremea cu trebile casnice şi cu zidirea unei biserici pre care a închinat-o St. Dimitrie, dar reapucîndu-l boala se săvîrşi din viaţă în 21 August 1723, fiind în vîrstă de 40 ani, 7 luni şi 5 zile.

El avu cu soţia dintîi şease feciori şi două fete, iar cu cea a doua, numai o fată. Una din fete şi doi feciori muriră, încă trăind el; şi aşa-i rămaseră două fete Maria şi Smaragda şi patru feciori Matei, Constantin, Şerban şi Antioh. Acest din urmă fiind trimis ambasador al Împărătesei Elisabetei lîngă regele George, a luat cu dînsul şi istoria Latină a tatălui său despre Împărăţia Otomană, care s'a tradus şi s'a tipărit mai întîi Englezeşte şi apoi franţuzeşte şi nemţeşte.

Dimitrie era la stat de mijloc, mai mult slab decît gras; pururea vesel, vorba sa era foarte blîndă şi plăcută. Se scula dimineaţa şi se ocupa de literatură pînă la amiazăzi cînd prînzia; pe urmă după obiceiul meridional dormia puţin după masă şi apoi iar se apuca de cetit şi scris. A trebuit însă să-şi mai schimbe felul traiului după ce s'a făcut sfetnicul lui Petru cel mare şi ş-a luat o soţie tînără. Grăia turceşte, persieneşte, arabeşte, greceşte, latineşte, italieneşte, ruseşte şi româneşte; şi înţelegea foarte bine limba elenică, slavonă şi franţeză. Se îndeletnicia mai mult de istorie deşi iubia filosofia şi matematicile. Arhitectura îi plăcea mult şi bisericile făcute în trei sate ale sale dovedesc gustul său în această artă, căci ele fiind de croiala sa sunt de un stil graţios şi original. Cele mai multe din scrierile sale sunt cunoscute şi preţuite în lumea învăţată; şi fără nici o îndoială, el poate lua loc între cei întîi liraţi ce au existat pe la sfîrşitul secolului XVII şi începutul celui al XVIII. Pentru Moldavi însă el trebui să fie îndoit scump şi ca domnitor şi ca istoric. Deşi domnia lui fu scurtă şi viforoasă, totuş a arătat îndestulă înţelepciune şi chibzuire în cîrmuirea trebilor ţării. Ca autor el fu cel întîi ce a dat idei lămurite istorice şi statistice asupra Moldaviei.

Chiar cînd sosi vestea morţii lui la Petersburg, rezidentul Împăratului Nemţesc de acolo primise diploma prin care Cantemir se numia Prinţ de Imperia Romană.

C. Negruzzi.

1851 Ianuarie 1.

PARTEA GEOGRAFICĂ

CAP. I. Despre numirile vechi şi cea de astăzi a Moldovei

Toată ţara pe care o numim astăzi Moldova, împreună cu ţinuturile învecinate de către apus, au fost dintr'un început stăpînite de cuceritorii celor trei părţi ale lumei, Sciţii, dar fără să aibe locuinţe statornice, ci strămutîndu-se, după datina lor, dintr'un loc într'altul. După mai multe numiri ce deteră acestor ţări, hoardele lor care urmau unele după altele, Grecii chiemară pe locuitorii ţării, cînd Geţi, cînd Daci; în fine, sub stăpînirea Romanilor, le ziseră Daci peste tot. Iar după ce Decebal regele acestora, fu învins prin vitejia lui Nerva Traian, Dacii fiind toţi, parte stinşi, parte răspîndiţi în toate părţile, toată ţara lor fu prefăcută în provincie romană, dată cetăţenilor romani şi împărţită în trei părţi, numite: Ripense, Mediterana şi Alpestre. Decea dintîi ţinea o parte a ţărei ungureşti şi ţărei româneşti, Transilvania se numea Mediterana şi în fine, partea cea mai mare a Moldovei noastre dintre Dunăre şi Prut, împreună cu marginile învecinate ţării româneşti, Alpestre. Iar după ce mai la urmă începu să scadă domnia Romanilor, Moldova fu adesea călcată de barbari, de Sarmaţi, Huni şi Goţi şi coloniile romane se văzură nevoite a se trage la munţi şi a-şi căuta scăparea în contra furiei barbarilor în partea muntoasă, în Maramureş. Apăraţi aci prin greutatea locurilor în curs de cîteva secole, trăind sub legile şi domnii lor, în fine, văzînd cît crescuse numărul locuitorilor, Dragoş, fiul lui Bogdan, îşi propuse să treacă munţii spre răsărit sub chip de vînătoare, însoţit de vreo 300 oameni. În această călătorie dete din întîmplare peste un bou sălbatic, căruia Moldovenii îi zic bour, şi luîndu-l la goană, descinse la poalele munţilor. Iar o tînără căţea de vînat ce avea, pe care o iubea foarte mult şi-i zicea Molda repezindu-se asupra fiarei, aceasta se aruncă în valurile unei ape curgătoare, unde vînătorii o uciseră cu săgeţile lor, iar căţeaua ce o urmărea cu fuga şi 'n apă, se 'necă în repedele ei unde. În memoria acestei întîmplări, Dragoş numi rîul Moldova; locul unde se întîmplase aceasta, dete numele gintei sale Roman; iar capul bourului voi să rămînă semn al noului său principat.

Cercetînd apoi locurile cele mai apropiate şi descoperind acolo cîmpuri mănoase, cu rîuri adăpate, oraşe, cetăţi întărite, dar lipsite de locuitori, spune toate acestea compatrioţilor săi şi-i invită să ocupe un pămînt atît de fertil.

Nu fără multă voie bună urmează tinerimea română pe Domnul său, trece munţii în cete numeroase, se aşează în aceste locuri aflate cu acest chip minunat şi se 'nchină lui Dragoş aflătorul lor, ca celui dintîi Domn al acestor locuri.

Astfel, această ţară intrînd iarăşi în stăpînirea vechilor ei posesori, pierzînd domnia Romei, perdu şi numele roman şi dacic şi dela rîul Moldova se numi Moldova, atît de străini cît şi de indigeni. Dar numirea aceasta încă nu rămase pretutindeni. Căci Turcii, intrînd adeseaori în Moldova pentru ţările vecine ce ocupară în Europa, pe Moldoveni îi numiră la început Ak Ulach^[3].

Iar după ce Bogdan, închină ţara conform ultimei voinţi a părintelui său, Ştefan-cel-Mare, Otomanii, după datina ce au de a da ţărilor numele domnitorilor săi, numiră pe Moldoveni Bogdanli, iar vechea numire rămase pînă azi în limba Tătarilor. De altă parte, vecinii Poloni şi Ruşi numesc pe Moldoveni Valachi, adică Italieni, iar pe Români, Munteni, adică oameni de peste munte.

CAP. II. Despre situaţiunea Moldovei, marginele ei cele vechi şi cele de astăzi şi despre clima ei

Moldova se 'ntinde în lat dela gradul 44°, 54', pînă la 48° şi 51'.

Lungimea ei nu este determinată, dar cei mai mulţi partea ei occidentală care atinge Transilvania, o aşează la 45°, 39', iar cealaltă extremitate, care formează. un unghiu ascuţit lîngă Alba Iulia sau Cetatea Albă, cum o numesc locuitorii, la 53°, 22', precum se poate vedea din chartă. Dealtmintrea, fiindcă o parte a ţărei, cea despre Transilvania, e muntoasă, iar ceeace se întinde spre Ucraina Poloniei, spre Basarabia şi spre Dunăre, e şes, clima nu pretutindeni este aceeaşi. În partea muntelui suflă vîntul mai rece, dar şi mai sănătos, iar în partea cîmpului, mai cald, dar mai puţin princios sănătăţii. Cu toate acestea însă Moldova nu cunoaşte multe boale, zic aceasta în asemănare cu alte ţări mai călduroase; cîte odată, dar rar, e cercetată de pestă şi de friguri rele. Experienţa a arătat că pesta nu se naşte din viţierea aerului, ci observăm că ea pătrunde 'n ţările noastre, uneori din Polonia, unde mai aspru domneşte, alte ori prin rasele egiptene şi constantinopolitane care debarcă în portul Galaţi. Frigurile rele d'aici sunt de altă natură ca în celelalte părţi ale Europei. În genere sunt foarte tari şi aproape pestilenţiale, aşa încît cei prinşi de friguri mai toţi mor a treia zi, rari care o duc şeapte zile şi prea puţini se reînsănătoşesc. Şi atît este de lipicioasă această boală, încît locuitorii mai mult se tem de dînsa decît de ciumă şi se feresc şi de amicii cei mai intimi prinşi de această boală. Dacă locuitorii nu ajung adînci bătrîneţe, cauza nu poate fi alta, decît ori repezile schimbări ale temperaturii ori traiul vieţii, ori vreo slăbiciune firească a puterilor. Prea rare ori vei găsi om de şeaptezeci de ani, d'abia vreunul de optzeci. Dar viaţa şi-o petrec mai mult cu sănătate, şi astfel scurtimea vieţei le este compensată că, atît cît au de trăit, trăesc mulţumiţi şi nesupăraţi de boalele care răpesc cea mai mare parte a fericirii omeneşti. Afară de aceasta, ţăranii ajung la o etate mai înaintată, decît nobilii şi cei crescuţi în desfătări şi 'n moliciune.

Cutremurile de pămînt, care turbură plăcerile mai tutulor ţărilor călduroase, se simt arare ori, şi nici că s'a auzit vreodată, ca vreun oraş sau munte să se fi risipit sau cufundat din cauza cutremurului.

Moldova n'a avut totdeauna aceleaşi margini, ci cînd mai întinse, cînd mai strimte, după cum şi ţara creştea sau scădea. În fine, ŞtefanVodă numit cel Mare, a pus ţării marginile pe care le păstrează pînă astăzi. Spre miază-zi totdeauna s'a 'ntins pînă la Dunăre, cea mai mare apă a Europei şi mai departe pînă la gura ei, aproape de Chilia se varsă în Marea Neagră. Spre răsărit, marginea cea veche a ţărei era marea Neagră, dar în timpii din urmă după ce Turcii luară cu armele Basarabia şi Benderul, ţara fu împuţinată de această parte. Astăzi marginea Moldovei o formează Prutul dela gura sa pînă la satul lui Traian, iar de aci, valul lui Traian, care e dus prin apa Botnei şi 'n linie dreaptă pînă la gura Bîcului, unde se varsă în Nistru, precum se vede clar în chartă. Spre miază-noapte şi răsărit, rîul Nistru (Tyras), căruia Turcii îi zic Turla, desparte Moldova de Polonia şi de Tătarii de Ociacov. Mai înainte ţîrmul Nistrului numai pînă la Hotin era al Moldovenilor şi de acolo o linie dreaptă trasă prin rîurile: Prut şi Cirimişu forma marginea ţărei în acea parte; dar în urmă provincia ce zace despre Podolia pînă la gurile rîului Serafineşti, fu supusă Moldovei prin bărbăţia lui Ştefan-cel-Mare şi astfel aceste ape unite între sine, adică Nistrul, Serafineşti, Colacinul şi Cirimuşul închid Moldova despre miază-noapte, unde este Cîmpulung rutean^[4]. Despre apus Moldova astăzi e cu mult mai întinsă decît era odinioară. Pentru că înainte de timpurile lui Ştefan-cel-Mare, toţi munţii de care e încinsă, erau ai Transilvaniei şi ţara era îngustă despre această parte. Dar prin puterea acestui Domn, care bătuse în cîteva rînduri pe regele Matiaş al Ungariei, Transilvanii respinşi se văzură nevoiţi a-şi căuta prin învoeli scăparea de loviri mai grele. După aceste învoeli tot şirul munţilor cari despart aceste două ţări s'au dat sub puterea Moldovei, adică toată partea de loc care zace între văile apelor care curg în Moldova.

Se trase deci o linie dela sorgintea apei Cirimuşului prin sorgintea rîurilor Suceavei, Bistriţei şi a Trotoşului pînă la rîul Milcov şi această linie s'a decis a fi marginea despărţitoare a acestor două ţări.

Mai înainte Siretul şi Trotuşul despărţea Moldova de ţara românească, dar apoi prin bărbăţia lui Ştefan-cel-Mare, judeţul Putnei se aduase Moldovei, aşa încît astăzi rîuleţul Milcov şi Siret despart aceste două ţări.

La partea despre miazăzi sta margine Dunărea.

Înăuntrul acestor margini Moldova coprinde cale de 237 ore sau 711 milliarie italiene, calcul ce oricine uşor poate face consultînd alăturata chartă geografică. Iar mai înainte, pînă a nu fi Basarabia ocupată de oştire turcească şi tătărască, coprinderea Moldovei era de 247 ore şi 822 mil.

Moldova se 'nvecineşte la apus cu Transilvanii şi cu Românii, la miază-noapte cu Polonii, la miazăzi cu Turcii.

Cu toţi aceştia aveau a se lupta ager Moldovenii, pe cînd îşi apărau încă libertatea. Despre aceste lupte iată cum vorbeşte un scriitor polon demn de credinţă: „Aceşti Moldoveni prin natura, datinele şi limba lor nu diferă mult de Italieni, sunt oameni feroci, dar de o mare virtute, nici este vr'un alt neam, care avînd o ţară aşa de mică, să se lupte pentru gloria resbelului cu atîta bărbăţie, cu atîţi inimici deodată, ori că aceştia îi fac resbel, ori că se apără contra lor”. Mai adaogă apoi zicînd: „Ei sunt aşa de viteji, în cît cu toate aceste neamuri cu care se mărginesc, în acelaşi timp făcu resbel neîncetat şi eşiră învingători, pentrucă Ştefan care pe timpul părinţilor noştri domnia în Dacia, bătu şi învinse într'un mare resbel, mai în aceiaşi vară, pe Baiazet Turcul, pe Matia Ungurul şi pe Ion Albert Polonul”. (Ovichoviu, annol 5 an. 1552).

Dar mai în urmă după ce ţara Moldovei căzu sub puterea Turcilor, nu mai fu cercată de alte rezbele, afară de acelea îndreptate in contra Turcilor, avînd cu aceştia aceiaşi amici şi aceiaşi inimici. Numai Tătarii Nogai, cărora Turcii le dedeseră Basarabia spre locuire, devastară Moldova prin desele lor incursiuni şi'n mijlocul păcei, aducînd-o în mizeria în care se află şi astăzi.

CAP. III. Despre apele Moldovei

De abia vei găsi în vreo altă ţară atît de mărginită, precum este Moldova, atîtea ape împodobite cu atîtea jocuri ale naturei ca acestea.

Moldova numără patru ape mai mari şi navigabile: Dunărea, Nistrul, Prutul şi Siretul.

Dunărea deşi spală numai o mică parte a ţării supusă astăzi domnului Moldovei, dar tot aduce ţării cele mai mare foloase. Căci afară de aceea că vasele neguţătoreşti a mai multor neamuri pot să vină pe Dunăre şi să debarce la Galaţi aduce Moldovenilor îndemînarea de a-şi trimete marfa^[5] pe Prut la Constantinopol şi la alte cetăţi de pe lîngă Marea Neagră, de unde nu scot puţin profit. Despre undele şi bunurile ei cele ascunse, trecem într'adins, fiindcă au vorbit pe larg despre acestea aceia ce au descris Germania şi Ungaria mai nainte de noi.

În Dunăre se varsă Prutul, odinioară Hierasus^[6], el vine din munţii Transilvaniei, Carpaţii celor vechi, cari despart această ţară de Polonia şi taie toată Moldova prin mijlocul ei. Apa Prutului este cea mai sănătoasă din cîte cunoaştem, însă cam turbure din cauza mîlului ce poartă cu sine; iar puind-o într'un vas de sticlă, mîlul se aşează la fund şi apa rămîne limpede şi curată. Cînd eram în Moldova, am făcut însumi încercare şi am aflat că o măsură de 100 drame apă de această, este cu 30 drame mai uşoară decît o cantitate egală de apă luată din alte rîuri.

Siretul, rîul propriu al Moldovei, se naşte din cele mai depărtate margini ale ţărei despre Polonia, curgînd spre miazăzi, se varsă în Dunăre prin două guri. Rîu destul de lat şi profund, dar fiind pretutindenea înconjurat de păduri şi de munţi, iar în unele locuri împedicat de vaduri, încă nu e pretutindeni navigabil.

Spre miazăzi mare parte a Moldovei este adăpată de Nistru^[7] rîu aşa de cunoscut, încît găsesc de prisos a mai vorbi de dînsul. Caută însă a se aduce aminte că Turcii pe acest rîu transportă toată proviziunea şi cele pentru resbel din Constantinopol prin Marea Neagră la Bender, odinioară şi la Cameniţia, astăzi la Hotin. Apa Nistrului e limpede, dar grea şi sănătăţei foarte vătămătoare. La Cetatea Albă se varsă în Marea Neagră.

Pe lîngă acestea mai sunt şi alte ape mai mici care adapă Moldova: Bîrladul care curge în ţinutul Tecucilor, despre răsărit spre apus şi se uneşte cu Siretul la satul Şerbăneşti. N'am putut afla vechiul nume al acestui rău. Suceava care dete nume Suceavei, odinioară capitală a ţărei. Moldova, al cărui nume l-am arătat de unde vine. Bistriţa curge din Alpii Transilvaniei şi este atît de repede, încît cele mai mari pietre le surpă din munte şi le duce cu sine. Trotoşul, cu apa tot atît de repede; sorgintea lui nu e departe de a Bistriţei. În Prut se varsă Cirimuşul, care formează marginea între Moldova şi Polonia. Mai jos de acesta se varsă Jijia. Iar în Nistru se varsă rîul Reutul, care lîngă Orchei formează o prea frumoasă insulă, şi Botna, care pe jumătate este a tătarilor de Budjac.

Pîraie Moldova are nenumărate. Vom însemna aci numai cele mai însemnate, al căror nume l-am putut afla.

Se varsă în Siret, Bănila, Molniţa, Somuşiul cel mare şi cel mic, Valea neagră, Faraon, Răcătău, Gerul Sahului, Milcovul şi Putna, cari aceste două din urmă unindu-se poartă numele de Sireţelul.