string(7) "library" string(8) "document"
82
1504
1465
940
1822
300
5500
1574
1457
1832
1466
1711
1646

Răzvan şi Vidra

32 33 34 35 36 37 38 39 40 41

Ca să-mi dea şi dânşii palme, ca să mă scuipe şi ei!

Ţara-ntreagă nu-i a voastră?... Codru sau oraş, ce-ţi pasă?

Oricând ş-oriunde, jupâne, sunteţi tot la voi acasă!...

(Sosesc Vidra, Ganea, Răzaşul şi ceilalţi hoţi.)

RĂZAŞUL

Căpitane! Îţi aducem pe nepoata lui Moţoc,

E cam cu nărav ciocoaica: n-o auzi vorbind de loc...

VULPOI

Bre! Ce de mai boierime! Doi jupâni ş-o jupâneasă!

HOŢUL I

Parcă-i la Curtea domnească!

HOŢUL II

O adunare aleasă!

RĂZAŞUL

(privind la Sbierea)

Haida-de! Dar ăsta cine-i?... De când maica m-a făcut,

N-am întâlnit niciodată om mai pocit şi mai slut!

HOŢUL I

O gadină!

HOŢUL II

O şopârlă!

HOŢUL III

O năpârcă-nveninată.

RĂZVAN

Tăcere? Să fiţi cu toţii martori la o judecată.

Ăst boier, pe care-acuma îl vedeţi îngenuncheat

Şi care la Iaşi se plimbă mândru ca un împărat...

SBIEREA

Nu, nu, nu...

VULPOI

Taci, caracudă!

RĂZVAN

Ăst boier prin răutate

Întrece gadini, şopârle şi năpârci înveninate...

Ca painjenul ce ţese pe furiş vicleanu-i ciur,

Şi-l întinde, şi-l anină, şi-l acaţă pe-mprejur,

Şi drept din mijloc pândeşte, pironit în neclintire,

Aşteptând să-i intre gâza în capcana-i cea subţire,

Apoi lacom se repede, bucuros c-a înşelat,

32 33 34 35 36 37 38 39 40 41