Russo Alecu s-a născut la 17 martie 1819 la Chișinău, în familia lui Iancu Rusul, proprietar și arendaș de moșii în Principatul Moldovei și în Basarabia. Mama lui Alecu Russo provenea din familia boierilor Donici. A.Russo își petrece copilăria într-un „sat frumos, rășchirat între grădini și copaci pe o vale a codrilor Bîcului”, după cum scria mai tîrziu însuși scriitorul. Între anii 1829-1835 studiază în Elveția, apoi timp de un an la Viena.

Alecu Russo revine în Moldova în 1837, alăturîndu-se lui Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi și contribuind la afirmarea literaturii și teatrului național. În 1846 sunt puse în scenă comediile „Băcălia ambițioasă” și „Jignicerul Vadră” semnate de Alecu Russo și care conțineau atacuri satirice la adresa moravurilor boierimii, a parvenitismului burgheziei, parodiau dulcegăria și idilismul dramelor „ce au copleșit scena”. Piesele au fost calificate de autorități ca un atac la regimul existent, iar autorul a fost surghiunit la mănăstirea Soveja. În timpul aflării la Soveja A.Russo descoperă balada Miorița, culege cîntece epice, pe care le transmite lui V.Alecsandri ajutîndu-l la alcătuirea culegerii lui de poezii populare.

În creațiile sale dramatice A.Russo folosește pe larg tezaurul limbii populare, a surselor poetice folclorice și a tradițiilor scrisului moldovenesc din trecut, considerînd că „datinile, poveștile, muzica și poezia sunt arhivele popoarelor”, iar „Moldova are și ea analele sale, scrise pe frunzele codrilor, și ea are eroii săi de drumul mare, ale căror balade sunt cu drag cîntate de popor”.

 Alecu Russo se stinge din viață la 5 februarie 1859 la Iași, lăsînd o urmă adîncă în literatura și dramaturgia națională.