S-a născut la 27 decembrie în anul 1950 în satul Miciurin, raionul Drochia, Republica Moldova.

Este interesantă calea pe care a parcurs-o Al. Lozanciuc pînă a ajunge la muzică, în copilărie nu a participat niciodată la vreun concert şcolar, dar mai ales să cînte… Iar dacă i se întîmpla să dea frîu liber coardelor vocale era pe vreun lan de floarea-soarelui. A urcat pentru prima oară în scenă cînd învăţa la şcoala profesională, paralel cu cea serală, aici trebuia să aibă loc concertul de Revelion. O cunoştinţă a sa Mihail Goldberg, care cînta la acordeon îşi repeta numărul, iar Alexandru îl ascultă şi-l tot ascultă pînă se hotărî să-i cînte el ceva –„Sanie cu zurgălăi” fu cîntecul, acesta rămase încîntat şi-l înduplecă să iasă în scenă la concert, iar apoi a insistat de multe ori, că trebuie neapărat să înveţe a cînta, pentru că zicea el e mare păcat să-şi irosească talentul.

Însă după ce a fost la concertul orchestrei „Fluieraş” care venise cu un concert în regiune, văzînd atîta lume cu adevărat talentată a hotărît, că el nu are ce căuta în muzică şi plecă la armată. După demobilizare lucra sudor în colhoz, iar sufletu-i cerea ceva…

Şi iarăşi măria sa întîmplarea l-a făcut să-şi încerce norocul, să dea la facultate la „Ştefan Neaga”, a plecat să-i ţină companie unui prieten, care de altfel n-a reuşit. Absolveşte Colegiul muzical „Ştefan Neaga” în anul 1976, clasa profesoarei Galina Sandul. Rămîne să ghicim cum i-a fost unui sudor şi lăcătuş după armată să deprindă să cînte la pian, dar talentul şi munca înving orice. Cît a învăţat la colegiu a fost invitat să cînte în ansamblul „Moldoveneasca”, condus de Roza Lîsaia şi Simion Mîsoi, acolo îşi cîştigă primii bani, care la acele timpuri nu erau puţini. Vara mai lucra lăcătuş în brigada din colhozul natal. Anume aşa l-a găsit telegrama-invitaţie „Vino urgent. Plecăm în turneu în Bulgaria” Aşa a început cariera sa, apoi au urmat turnee în Germania, Polonia, Cehoslovacia etc. Profesoara sa G. Sandul insista ca Lozanciuc să meargă la Institutul de Arte să studieze canto de operă, unde mai pui că de la o vreme încoace, acesta era şi visul tînărului interpret - să studieze în clasa Tamarei Ciobanu.

Visul devine realitate, pe parcursul anilor 1976-1981 studiază canto la Institutul de Arte „G. Muzicescu” de la Chișinău în clasa cîntăreţei Tamara Ciobanu, care deşi la început era indignată, ea lucrase numai cu voci feminine, însă după ce-l auzi cîntînd conveni să-l înveţe, ca în cele din urmă Al. Lozanciuc să devină unul dintre discipolii ei preferaţi. În anul 1976 pleacă la Festivalul internaţional de muzica ușoară de la Berlin de unde se întoarce cu un trofeu important.

Un alt profesor care l-a marcat a fost B. Miliutin (canto operă), astfel către sfîrşitul studiilor Al. Lozanciuc era un cîntăreţ de operă promiţător, dar n-a fost dat să i se întîmple. A suferit o intervenţie chirurgicală la amigdale, care poate duce la pierderea totală a vocii, însă Al. Lozanciuc a trecut ca prin urechile acului. A urmat apoi încercarea de a fi primit solist la teatrul de Operă şi Balet, însă a fost preferat un alt candidat, în aceeaşi perioadă încearcă să dea probe pentru ansamblul „Fluieraş”, parcă totul decursese bine la probe, dar a fost refuzat. Nevăzînd nici o perspectivă în cariera sa muzicală de mai departe Al. Lozanciuc se angajează la Teatrul de Operă şi Balet în calitate de mim, toată lumea cînta în scenă, iar Al. Lozanciuc aducea candelabre în scenă, pînă odată în culise l-a auzit intonînd pe sub nas o doină solistul teatrului Ion Paulencu, care l-a adus de mînă la ansamblul „Folcor”, însă mare le-a fost mirarea cînd proaspătului absolvent împreună cu diploma i-a fost înmînată de la Minister recomandarea de angajare la ansamblul „Fluieraş”, unde fusese anterior respins. În această situaţie Al. Lozanciuc şi-a arătat caracterul şi a insistat în faţa ministrului – „ori ansamblul „Folclor” ori clubul sătesc”. I s-a făcut atunci pe plac, dar a trebuit să plătească pentru această „neascultare” tot restul carierei sale.

Începînd din anul 1981 şi pînă în anul 1992 este solist al Orchestrei de muzică populară „Folclor” a Radioteleviziunii de la Chișinău. În acelaşi timp a început să-şi caute propriul stil, l-au ajutat în acest sens Iu. Filip şi G. Mustea, astfel au apărut şlagărele „Lăcrimioara-n primăvară”, „O, pălărie”, „Noroc”. În anul 1982 participă la Concursul de muzica uşoară de la Soci, de unde se întoarce învingător.

Pe parcursul carierei sale a cîntat cîntecele diferitor popoare, caci precum spunea cîntăreţul însuşi are în el sînge de polonez, de ucrainean, de ţigan… astfel încît orice limbă, cîntec îi este matern. Compozitorul ucrainean Marian Godenco a compus pentru el 6 cîntece, pe care interpretul le-a inclus în repertoriul său. Dintre interpreţii autohtoni colaborează de mai mulţi ani cu Anastasia Lazariuc. A cântat pe versurile lui Iu. Filip, Dumitru Matcovschi, Grigore Vieru şi Simion Ghimpu.

Alexandru Lozanciuc are multe înregistrări la Radiodiodifuziunea şi Televiziunea naţională de la Chișinău, pe parcursul anilor a susţinut numeroase concerte, şase concerte solo, a fost protagonistul a cinci filme muzicale, a avut turnee internaţionale în Japonia, SUA şi Europa.

A scris romanul autobiografic „Taina destinului” în două volume, dedicat memoriei Tamarei Ciobanu (Chișinău, 1997). În anul 2010 a lansat un CD MP3, care include 150 de melodii, dintre care 12 în primă audiţie. Odată cu CD-ul, al 14-lea din cariera sa artistică, Alexandru Lozanciuc a editat şi o carte cu poezii – albumul şi cartea au titlul „Megaplan din viaţa mea: cântecul şi dragostea”, în care a inclus şi fabula dedicată colegilor săi - „Ursul, zmeul şi un lup”, dedicată muzicienilor şi colegilor săi. Este membru al Uniunii Muzicienilor din Moldova.

În anul 1990 i s-a conferit titlul onorific Artist Emerit din Republica Moldova, iar în anul 1993 a fost decorat cu medalia Meritul Civic, este cavaler al „Ordinului Republicii” Moldova – 2000.