Materiale din compartiment: Galeria foto |

Paulencu Ion

Ion Paulencu - solist al Operei Naţionale. S-a născut la 5 decembrie 1940 în satul Voloca, regiunea Cernăuți. După absolvirea școlii, a lucrat ca muncitor la căile ferate, la parcul de tramvaie, la rețeaua de drumuri regionale. La vîrsta de 19 ani, a însușit meseria de modelier cizmar, practicînd-o pînă la vîrsta de 26 de ani. În paralel cînta și în corul bisericesc din sat.

La 26 de ani Ion Paulencu a devenit student al Institutului de arte ''Gavriil Muzicescu'' din Chișinău. În anii 1968-1972, în paralel cu studiile, a lucrat în orchestra "Folclor" al Radioului și Televiziunii din Moldova. Din 1972 pînă în prezent Ion Paulencu este solist la Opera Națională.

Ion Paulencu a interpretat numerose roluri precum: preotul Goardean, din opera ''Forța destinului''; Regele Fillip și Inchizitorul din ''Don Carlos''; Regele și marele preot Ramfis din opera ''Aida"; Zaccaria din opera ''Nabucco"; Sparafucili din opera "Rigoletto"; Ferando din opera "Trubadur"; Mefisto din opera "Faust"; regele Renne din opera "Iolanta"; Cneazul din opera "Evghenii Oneghin"; Borodin-Cneazul Galetkii, si Hanul Conciak din opera "Cneaz Igor"; Don Basilio din opera "Bărbierul din Sevilla"; Alexandru Lăpușneanu din opera cu același nume, în total peste 60 de roluri.

Pe parcursul deceniilor Ion Paulencu s-a ocupat intens de promovarea folclorului autentic: doine, balade, cîntece nupțiale, colinde, urături. El cîntă la 15 instrumente populare precum: cavalul, tilinca, drîmba, muzicuța, ocarina, fluierul, frunza, cimpoi, fluier ingemanat.

Ion Paulencu este profesor de canto la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice și la Colegiul de Muzică "Ștefan Neaga". Studenții săi sînt laureați ai concursurilor naționale și internaționale. La colegiul "Ștefan Neaga" Ion Paulencu a inaugurat ansamblul etno-folcloric "Bucovina". De asemenea, maestrul regizează și moderează o emisiune folclorică la un post de radio.

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1661
Populația:
739 locuitori

Iorjniţa este un sat din cadrul comunei Cosăuţi, raionul Soroca. Localitatea se află la distanța de 7 km de orașul Soroca și la 163 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 739 de oameni. Satul Iorjnița a fost menționat documentar în anul 1661.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.