Dansul „Călușarii”

Dansul "Mărunțica"

„Căluşarii” ‒ dans popular moldovenesc. Ca forma coregrafică este un dans ritualic şi se executa în Săptămîna dinaintea Rusaliilor, fiind unul din cele mai vechi şi mai complexe dansuri autohtone, cu un mesaj mitic arhaic, care invoca vindecarea şi protecţia, fiind un spectacol întreg, plin de ritm şi viaţă. Călușarii colindau satele, încercînd să alunge boala şi spiritele rele prin puterile magice pe care le capătă în timpul dansului.

Dansul „Căluşarilor” este un dans selectiv la acest dans ritualic pot participa doar „cei iniţiaţi” şi „aleşi” (9-11 dansatori), înzestraţi fizic şi moral cu trăsături dintre cele mai alese. Trupa de „Căluşari” era formată doar din persoane de sex masculin. În timpul unei ceremonii ritualice specifice, Căluşarii se legau prin jurămînt să respecte preceptele morale şi regulile cetei. Pentru a avea dreptul să facă parte din ceată, tinerii trebuiau să stăpînească arta „căluşului” (să ştie să păstreze taina) şi să se purifice în prealabil de rău. Doar respectîndu-se aceste rituri de consacrare, dansul avea acea putere magică benefică asupra oamenilor. Exista un căpitan al „Căluşarilor” – Vătaful – personaj care avea rol sacral şi era respectat pentru influenţa pe care o avea asupra celorlalţi Căluşari. El era cel mai „iute la picior”, iar calităţile sale morale erau cele mai alese, tot el era cunoscător al tainelor „căluşului”. Printre dansatori era, de asemenea, o persoana care purta mască – Mutul –  un personaj mitic a cărui mască zoomorfă indică vîrsta sa înaintată, care simbolizează apropierea morţii şi renaşterea anuală. Sarcina Mutului era de a comunica dansatorilor, fără a fi auzit, numele dansului şi a comandantului de vătaf. Alături de el mai întîlnim Ajutorul de vătaf şi Stegarul. Un element definitoriu al cetei de Căluşari era steagul, confecţionat dintr-un lemn sacru, de culoare albă, de obicei tei sau alun.

Călușarii purtau un costum popular obişnuit zonei geografice din care făceau parte, ieşea în evidenţă brîul şi panglicile roşii, care aveau menirea de a-i apăra de deochi, la care se mai adăugau şi cîteva elemente distinctive folosite în timpul dansului. Este vorba de beţele aşezate cruciş pe piept, clopoţeii de la brîu, panglicile de la pălărie sau căciulă şi, întotdeauna, un băţ în mînă, considerat cea mai veche unealtă de muncă şi cea mai veche armă de luptă şi apărare a omului

 În cadrul grupului de dansatori ierarhia era respectată întocmai, iar legătura care se păstra între căluşari de-a lungul săptămînii Rusaliilor era una tainică. „Căluşarilor” li se atribuiau puteri supranaturale, iar rolul lor era acela de a proteja.

Dansul ritualic al „Călușarilor” este alcătuit conform tradiţiei din trei secvenţe de ceremonial: Ridicarea steagului, Jurămîntul, Spargerea Căluşului (persoanele străine nu sînt admise să danseze). Dansul este ritmic, energic, fiind o manifestare a forţei fizice şi psihice masculine. Răul, poate fi alungat numai prin dans şi prin elemente ajutătoare precum usturoiul şi pelinul. Acest dans implică şi strigături tainice, sărituri impresionante în aer, bătăi simultane şi individuale pe cizmă şi în pămînt, prin lovirea zgomotoasă a calcîielor. Dansul cere forţă, rezistenţa fizică, îndemînare, dar şi pasiune pentru viaţă, dragoste pentru oameni.

Desprinderea de pămînt sugerează desprinderea de cele lumeşti şi de condiţia umană, dar şi dorul de zbor. Pe de alta parte, revenirea cu picioarele pe pămînt sugerează reîntoarcerea la condiţia umană, dar într-o altfel de formă mai buna, mai curată. Costumele albe cu elemente multicolore, pintenii încălţămintei şi zurgălăii de la pălării fac dansul şi mai spectaculos.

Dansul „Căluşarilor” era menit să grăbească căsătoria fetelor, să vindece bolile, să sporească fertilitatea, să stîrpească sterilitatea, să alunge Rusaliile. Dansul Căluşarilor demonstrează că binele învinge răul.

Astăzi dansul „Căluşarilor” poate fi admirat în Moldova doar în diverse spectacole de pe scenă.

Dans liric femeiesc

Dansul „Hora”