Înainte de împletire nuielele se pun pentru umezire în nişte uluce şi se stropesc cu apă, se acoperă cu pînze groase umede sau cu altceva şi se lasă pentru 8-10 ore. Din nuielele cojite se execută diferite obiecte utilitar-decorative, mobilier. Meşterii care împletesc sînt numiţi, în general „împletitori de coşuri”.

În atelierele specializate de împletire fiecare meşter execută doar un anumit proces. Unii fac fundul obiectelor, care poate fi de diferite forme (pătrat, dreptunghiular, oval, rotund etc.), alţii împletesc partea laterală − pereţii, ceilalţi – fac gura sau marginea de sus a obiectelor, următorii − împletesc torţile.

Executarea fundului pieselor împletite depinde de forma lui, însă în principiu poate fi circulară, ovală dreptunghiulară pe baza păruşilor vergelor aşezaţi perpendicular pe scheletul fundului. Ultima operaţie de confecţionare a bazei obiectului este retezarea capetelor de nuiele şi păruşi rămaşi în afara suprafeţei fundului.

Mai multe varietăţi tehnologice sînt înregistrate la împletirea părţilor laterale: în formă inelară, de bandă, simplă, etc. Mai întîi se introduc păruşii ascuţiţi în golurile de pe marginea fundului, apoi toate capetele lor se leagă sus provizoriu şi se începe împletirea de jos în sus cu trecerea nuielelor subţiri în jurul păruşilor verticali asemenea ţesutului simplu sau cu desen, asemenea împletirii din pănuşi şi papură.

Gura coşului poate fi simplă şi cu cosiţă. Marginea simplă se obţine prin îndoirea şi răsucirea păruşilor verticali şi trecerea lor orizontală peste fiecare doi păruşi următori. Obiectele împletite din nuiele pot avea două toarte paralele sau una deasupra peste coş la mijloc. Mai întîi se realizează scheletul torţii din mai multe nuiele, uneori şi din sîrmă metalică, apoi pe schelet se împleteşte prin diferite metode: „şah”, ales cu motive geometrice, „în ochi”, simplu, acoperind toarta cu o factură deasă împletită din nuiele ca să fie rezistentă.