Arta covorului popular moldovenesc e adînc originală şi autentică prin tradiţiile sale. Ea a adus cu sine din secol în secol motive originale străvechi cu anumite mesaje. Covoarele secolului al XVIII-lea – începutul secolului al XIX-lea numite peste hotare şi „covoare vechi basarabene” demonstrează un înalt nivel artistic, rădăcinile căruia au fost cultivate cu mult înainte. În această perioadă se evidenţiază trăsăturile tradiţionale, caracteristice covorului moldovenesc, reflectate în ornamentică, compoziţie şi colorit.

Izvoarele scrise medievale amintesc despre un şir de instalaţii tehnice de prelucrare a sumanului şi a covoarelor.

Bineînţeles, că este vorba de instalaţii de îndesit ţesăturile de lînă. Cu ajutorul apei curgătoare și a crengilor de porumbrele are loc scămoşarea covoarelor (cergă) ţesute din fire groase, dar slab răsucite, care apoi deveneau flauşate.

Datele informative ne permit să acceptăm că în epoca medievală erau răspîndite covoare netede (lăicere, scoarţe, covoare, chilimuri şi a.) şi flauşate-miţoase (cergi) – obţinute prin legarea de miţe prin noduri. Procesul activ de consolidare a trăsăturilor artistice şi procedeelor tehnice specifice pentru covorul moldovenesc s-a petrecut în secolele trecute (secolul al XVIII-lea, prima jumătate a secolului al XIX-lea) – perioada care a fost o etapă de înflorire a artei populare. În acea vreme fiecare familie îşi confecţiona ţesăturile necesare în cadrul gospodăriei seminaturale închise. Firele de lînă se obţineau în condiţii de casă şi se vopseau cu coloranţi naturali.

Documentări similare datează şi din secolului al XVII-lea – XVIII-lea lăsate de către călătorii care vizitase Moldova (Paul de Aleppo, M. Bandini, M. Carra şi a.), precum şi în secolul al XIX-lea (A. Afanasiev-Ciujbinskii, A. Zaşciuc, D. Surucean, Z. Arbore, A. Iaţemirschi ş.a.) se menţionează importanţa covoarelor în casa şi viaţa ţăranilor moldoveni. Iată cum descrie locuinţa ţărănească A. A. Ciujbinski: „De-a lungul pereţilor caselor ţărăneşti se află laviţe aşternute neapărat cu covoare..., covoare atîrnă pe pereţi, peste aşternuturile de pat, pe acesta se înalţă clituri de perne cu feţele brodate... Prichiciurile sobei şi vetrei sînt împodobite cu covoraşe. Nu mai vorbesc de casele mari ale ţăranilor înstăriţi în care ei nu trăiesc, dar le ţin pentru oaspeţi. Acolo nimic nu se vede după covoare”.

Deopotrivă prezintă interes menţionarea făcută de I. Acsacov, care a scris: „cît de sărac n-ar fi moldoveanul, casa lui este împodobită cu covoare şi cu diferite ţesături de casă...”. Prin urmare, împodobirea casei cu covoare, ţesături de lînă, pînzeturi albe de casă ţesute, brodate demonstrează o trăsătură etnică de secole în decorul casei moldoveneşti.

Anume faptul dezvoltării largi a artei covorului popular moldovenesc a servit ca motiv de participare a lor la un şir de expoziţii internaţionale.

Amintim că covoarele moldoveneşti au fost expuse în 1867 la expoziţia Internaţională din Paris, apoi la Cracovia, Viena, Geneva. După anii 80 ai secolului al XIX-lea covoarele basarabene au fost prezentate la un şir de expoziţii din Rusia – la Harcov (1887), Nijnii-Novgorod (1896), Petersburg (1902, 1913).

Prezentînd un domeniu important de creaţie şi un sistem dezvoltat de procedee tehnico-decorative a populaţiei rurale din Moldova, covoarele au atras atenţie a unor cercetători din domeniul artei, a etnografilor şi a.