S-a născut la 26 decembrie 1935 în Bucium, un sat din apropierea Iașilor. De origine spaniolă, Viorica Cortez a fost cea mai mare dintre cele trei surori, s-a bucurat de un mediu artistic select în casa părinților ei, găsindu-şi pasiunea şi dorinţa intensa de a studia muzica. A absolvit liceul muzical de la Iaşi. Apoi în anii 1960-1964 a studiat la Conservatorul de la Iași, Facultatea „canto de operă", ca apoi în anii 1963-1965 să-şi perfecționeze studiile la Conservatorul de la București (în prezent Universitatea de Muzică).

Debutează la doar 17 ani, interpretînd partitura „Alto" din Simfonia a IX-a de Beethoven. Încă studentă fiind, a obținut Marele Premiu la Concursul Internațional de Canto de la Toulouse (1964). Debutează la Bucureşti în anul 1965 în rolul lui Orfeu din opera omonimă de C. W. Gluck.

În acelaşi an obţine Marele Premiu special "Kathleen Ferrier" din t'Hertogenbosch (Olanda, 1965), iar apoi în 1967 Premiul I ‒ medalia de aur la Concursului Internațional de Muzică „George Enescu" de la București.

Aceste prestigioase premii i-au deschis imediat toate marile scene, astfel nu a mai fost nevoie să-şi demonstreze atuurile în roluri mici.

Pe parcursul anilor 1963-1967 a fost solistă a Filarmonicii „Moldova" de la Iași, apărînd în cea mai mare parte în concerte și recitaluri. Iar în anii 1967-1972 devine solistă a Operei Naționale de la Bucureşti, se impune ca una dintre cele mai respectate şi recunoscute tinere cântărețe de operă. Merge cu turnee în Europa: Iugoslavia, Franţa, Grecia și Irlanda. Au urmat mai multe evoluţii extraordinare în diverse oraşe ale Europei, dînsa menținînd, în același timp, o relație deosebită cu casele franceze de operă ‒ Toulouse, Rouen, Bordeaux, Avignon, Nice, fiind încă membră a Operei de la București. Cortez a cîntat la Barcelona la Gran Teatre del Liceu ‒ „La Favorita", 1969, la Viena la Staatsoper ‒ „Don Carlo", 1969, la Festivalul de la Salzburger ‒ „Carmen", 1969, la Napoli la Teatro di San Carlo ‒ „Norma" și „Aida", iar la Paris la „Grand Opera" ‒ „Carmen", 1970. Debutează şi în SUA în anul 1970. Ea cîntă în Philadelphia, Pittsburgh, apoi la New York, unde reuşeşte să cucerească şi publicul acestui continent cu performanţele sale.

Obţine în anul 1971 un contract în Franța pentru rolul principal din opera „Samson și Dalila" de Camille Saint-Saëns, ca să se întoarcă un an mai tîrziu pentru rolul lui Carmen, luînd decizia să rămînă în Franţa.

Сariera Vioricăi Cortez după 1971 a cunoscut urcuşuri nemaipomenite, a primit invitaţii de a evolua pe cele mai prestigioase scene din lume, alături de asemenea nume sonore precum: Plácido Domingo, Ghiaurov Nicolai, Montserrat Caballé, Peter Dvorsky, Octav Enigărescu, Franca Fabbri, Corneliu Finăţeanu, Nicolae Florei, Arta Florescu, Galina Vişnevskaia etc. Iar relaţia de prietenie și respect reciproc cu Montserrat Caballé a constituit o piatră de temelie pentru cariera V. Cortez. După emigrare și pînă în decembrie 1989 nu a mai avut voie să cînte pe nici o scenă din România şi nu a putut comunica cu cei de acasă, acesta a fost preţul plătit pentru cariera strălucită, pe care a avut-o. Numeroasele ei turnee au făcut-o „cetăţeancă a lumii". În prezent face parte din juriul celor mai mari concursuri de canto, dă lecţii de canto. Cetăţean de onoare al oraşelor: Bucureşti (1992) şi Iaşi (1993).

Premii şi titluri:

• 1964 ‒ Marele Premiu la Concursul Internațional de Canto de la Toulouse; 1965 – Premiul mare la Kathleen Ferrier din t'Hertogenbosch (Olanda);
• 1967 ‒ Premiul I ‒ medalia de aur la Concursului Internațional de Muzică „George Enescu" de la București;
• 1968 ‒ Meritul Cultural, cl. IV (România);
• 1971 ‒ Medalia de aur: „Commendatore dell 'Ordine Militare di S. Salvatore e di Santa Brigida di Svezia" (Neapole);
• 1972 ‒ Medalia de aur aniversară (Verona);
• 1972 ‒ La Carmen d'Oro (Milano);
• 1979 ‒ Premiul internaţional Luigi Illica, Italia;
• 1991 ‒ Premiul criticii muzicale (Bucureşti);
• 1992, 1993 ‒ Cetăţean de onoare al oraşelor Bucureşti şi Iaşi;
• 1994 ‒ Premiul Etna d'oro ş. a.