Materiale din compartiment: Galeria foto |

Cristea Maria

Maria Cristea – meșter popular, specializată în «broderii, costum național», fondatoarea Casei Portului Popular „Casa Cristea".

Născută la 14 decembrie 1955 în satul Ulmu, raionul Ialoveni, Republica Moldova. Şi-a urmat studiile la Universitatea de Stat din Moldova, la Facultatea de Matematică și Cibernetică. A lucrat la Centrul de Calcul al Biroului Central de Statistică a "Soiuzpișceprom". Apoi a venit restructurarea, trebuia să-și crească copii, care aveau probleme de sănătate și Maria s-a văzut nevoită să stea acasă ca să le poarte de grijă. Fiindu-i cultivată din copilărie de către părinți dragostea pentru meșteșugurile populare și pentru că cum spune ea însăși "a trăit într-o casă plină cu broderii", a ajuns să brodeze, fiind și harnică, posedînd harul de a crea și de a-și depăși condiția, Maria a transformat treptat hobby-ul său de a broda și de a confecționa costume populare în sursă de existență. Nu a ajuns să facă parte din Asociația "Meșter Faur", căci la executarea comenzilor de acolo li se impuneau niște rigori, care nu prea aveau multe în comun cu costumul autentic moldovenesc, ceea ce nu-i plăcea deloc Mariei.

A brodat și a cusut întotdeauna pentru suflet, broderia fiind pentru ea nu lucru, ci relaxare. La început a cusut și a brodat pentru copii săi, cunoștințe, rude, întîi elemente de decor, diverse cadouri. Apoi au început să-i vină comenzi de la Muzeul de Istorie, din partea Fondului Artistic, a executat copii ale costumelor vechi care mai puteau fi depozitate, nu însă și expuse. În anii 90 a lucrat cu Nelly Munteanu in cadrul unei cooperative.

Din 1990 este membră a Uniunii Meşterilor Populari din Moldova (în prezent, fiind vicepreședinte al Uniunii Meşterilor Populari din Moldova. În anul 1994 a înfiinţat Casa Portului Popular „Cristea", pe care o conduce pînă în prezent.

Primii clienți au fost formațiile folclorice: "Lăutarii", "Flueraș", "Mugurel". A primit o comandă și din România, din partea colectivului"Transilvania", dînșii au avut nevoie de 150 de costume lucrate, în exclusivitate, manual, modelele fiindu-i aduse de la muzeele românești. Apoi numărul comenzilor a crescut, o comandă specială a primit și de la Studioul Cinematografic "Mosfilm", care a solicitat circa treizeci de costume pentru filmul cu nunta lui Leonid Brejnev și Regina Angliei, conform viziunii regizorului atît secretarul general, cît și regina trebuiau să poarte straie de miri cu broderie moldovenească. Au executat și această comandă.

Unul dintre primele costume executate la comandă de Maria Cristea pentru personalități notorii din lumea artelor a fost Serghei Lunchevici, ca apoi să-și completeze palmaresul cu: Nicolae Botgros, Vasile Iovu, Ion Paladi, Lidia Bejenaru, Olga Ciolacu, Nicolae Glib şi alţi interpreţi, dar și cu membrii formaţiilor „Fluieraş", „Lăutarii", „Fraţii Advahov", „Folclor" etc.

Maria Cristea spune că puțini sînt interpreții care nu și-au făcut costumele la „Casa Cristea" și că le-au oferit și servicii creîndu-le interpreților propriul stil.

A participat și participă la numeroase expoziții, festivaluri, tîrguri din țară și de peste hotare, a avut expoziţii personale în România, Germania, Rusia, Ucraina etc.

Maria Cristea confecţionează cu multă dragoste şi măiestrie adevărate bijuterii ale portului popular de mai bine de 30 de ani: ii, costume populare, care constituie un adevărat tezaur al neamului nostru, păstrînd și valorificînd costumul autentic, curățindu-l de kitsch.

Meșterul popular Maria Cristea este ferm convinsă că "avem un viitor, atîta timp cît există familii care își cresc copiii în spiritul tradiției și a dragostei de țară". În prezent, activează cu succes în fruntea Casei Portului Popular "Casa Cristea", fiind la dispoziția clienților permanenți și al publicului larg, inclusiv, din străinătate, executînd lucrări originale cu respectarea obligatorie a canoanelor costumului tradițional.

A fost apreciată pentru munca sa în repetate rînduri, primind titluri și premii.

Titluri și premii:

Ordinul „Gloria Muncii"
Titlului onorific „Meşter Faur"
Titlul de cetățeancă de onoare a raionului Ialoveni

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Oraș
Prima atestare:
1419
Populația:
8469 mii locuitori
Logo

Otaci este un oraş în raionul Ocniţa, Republica Moldova. Amplasat în nord-estul republicii, pe malul drept al rîului Nistru, la hotar cu Ucraina,  oraşul Otaci este situat la o distanţă de 260 km de Chișinău. Conform datelor recensăm]ntului din anul 2004, populaţia oraşului constituie 8469 locuitori. Otaci este o veche localitate moldovenească, Stînca Vămii, din 1419 aici fiinţînd o vamă. 

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.