Akord
„Akord” este formaţie pop cu elemente pop-rock. Ideea creării trupei „Akord” i-a venit lui Igor Strilbițchi în vara anului 2006, în timpul vacanței din Crimeea. Timp de trei luni au tot ales denumirea pentru formație, pînă ce, în cele din urmă, s-au oprit la denumirea „Akord”, căci mărturisesc băieții „e un termen muzical și are aceeași semnificație în multe limbi ale lumii”. Astfel, formația „Acord” îşi începe activitatea artistică, de facto, la 4 decembrie 2006, pe scena Palatului Naţional, în cadrul concertului Potcoava de Aur 2006. Iniţial, din formaţie făceau parte trei membri: Igor Sîrbu, Igor Stribiţchi şi Victor Balan. În această formulă au lansat prima lor piesă „Unde-i dragostea”. Au colaborat la începuturi cu compania Music Master. Victor Bălan părăseşte formaţia în iunie 2007, iar în luna august a aceluiaşi an, în trupă vine Victor Răilean. Împreună, băieţii realizează piese care intră în topurile autohtone şi participă la numeroase concerte, evenimente culturale. Primul videoclip la piesa ”În ochii mei” a fost lansat tot în anul 2007. În anul 2008 formaţia „Akord” au o evoluție de succes. În luna martie primesc mențiune la Concursul „George Grigoriu” de la Brăila, fiind apreciaţi înalt de Mirabela Dauer. Tot în anul 2008 începe colaborarea cu Iurie Badicu, noul lor manager. Compania „Fabrica de hituri”, sub patronatul lui Ghenadie Boleacu, este cea care susţine cu succes cariera muzicală a formaţiei. În luna decembrie 2008 „Akord” dă un concert live la Palatul Naţional, la care lansează primul lor album cu genericul „Cerul care ne-a unit”. Albumul conţine 11 piese, printre acestea cunoscutele hituri: „Maria”, „Ochii tăi”, „Alină-mă”, „Numai tu” etc. La eveniment i-au avut ca invitaţi pe Mihai Trăistariu şi trupa „Talisman” din România, cu un recital în cadrul spectacolului. Din iunie 2010 formația „Akord” evoluează în formula de duet: Igor Sîrbu şi Igor Stribiţchi. În acest format au lansat pe piaţa muzicală piesa „Mă doare”, care a devenit hit și s-a menținut mult timp în topurile muzicale la TV şi Radio. În anul 2011 Igor Sîrbu şi Igor Stribiţchi evoluează în scenă alături de Orchestra Simfonică „Teleradio-Moldova”, dirijată de Maestrul Gheorghe Mustea, la spectacolul aniversar 60 de ani, apoi, la scurt timp, maestrul Eugen Doga îi invită la concertul său aniversar. 2011 a fost un an productiv pentru trupă: lansarea single-ului „Crush”. În același an au primit fiecare titlul de Artist Emerit al Republicii Moldova. Formația „Akord” a colaborat fructuos cu: Cristina Croitoru, Ștefan Petrache, Eugen Doga, Anastasia Lazariuc, Smiley etc. În 2019 trupa Akord și-a schimbat componența. Locul lui Igor Stribițchi a fost înlocuit de către Eduard Malareu care a participat la „Vocea României" în echipa interpretei Irina Rimes.
Scurte note biografice: Sîrbu Igor născut la 6 martie 1987. Prima apariţie în scenă − la concertul de 8 martie din satul natal Copanca, Căuşeni, la vîrsta de nouă ani. Și-a făcut studiile la Colegiul de Muzica „Șt. Neaga”, apoi la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice „G. Musicescu” de la Chișinău. Stribiţchi Igor născut la 17 martie 1984. Prima evoluare în scenă la Concursul republican la saxofon în anul 1997, unde a cîştigat locul întîi. A studiat la Colegiul de Muzica „Șt. Neaga”, apoi la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice „G. Musicescu” de la Chișinău.
Premii și titluri: Potcoava de aur 2007 – piesa „Alină – mă”; Brăila, România 2008 – Concursul Internaţional „George Grigoriu”, menţiunea I; Şlagărul anului 2008 – piesa „Pentru ea”; Şlagărul anului 2009 – piesa „Crede-mă”; Şlagărul anului 2010 – piesa „Mă doare”; Potcoava de aur 2010 – piesa „Mă doare”; Premiul VIP Fashion „Stil masculin” – 2010; Premiul Busuioc TV 2011 – piesa „Mă doare”, Titlul de Artiști Emeriți ai Republicii Moldova, 2011 Șlagărul anului 2014 − piesa „Chakarita” etc.
Piese: „Unde-i dragostea?” – 2006, „Maria” – 2006, „Alină-mă”, „Pentru ea”, „În ochii mei”, „La mulţi ani”, „Corason” – 2007, „Crede-mă, „Numai tu”, „Într-o zi” – 2008, „Driving away”, „Crede-mă amore”, „One more time” – 2009, „Mă doare”, „Cînd te visam”, „Tu şi eu” – 2010, „Crush”, 2011 „Numai tu”, „Într-o zi”, „Codrii mei”, „Live The Show”, 2012, „Satele Moldovei", „Am uitat să uit de tine”, „Seară albastră”, 2013 „Chakarita”, 2014 „Ivana”, 2015 |
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1709
- Populația:
- 677 locuitori
Severinovca este un sat și comună din Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului, Republica Moldova. Localitatea se află la distanța de 5 km de orașul Camenca și la 160 km de Chișinău. Populaţia satului Severinovca alcătuia 677 de oameni în anul 2012. Satul Severinovca a fost menționat documentar în anul 1709.