Optimizarea sistemului de învăţămînt la Donduşeni
Anul de studii 2011-2012 atît pentru cadrele didactice, cît şi elevii instituţiilor de învăţămînt din raionul Donduşeni s-a început, ca de obicei, cu dispoziţie ridicată.
Managerii instituţiilor nominalizate, însă, cu cinci zile înainte de 1 septembrie deja ştiau că în şcoli vor fi unele schimbări, adică va avea loc optimizarea claselor învăţămîntului primar şi claselor a 10-a liceale – surpriză neaşteptată pentru profesori, elevi şi părinţii acestora.
Nina Juraveţ, şefa Direcţiei de învăţămînt, a menţionat, că procesul de optimizare nu se va răsfrînge negativ asupra liceelor teoretice „A.Mateevici” din or. Donduşeni şi „Prometeu” din Baraboi. În aceste licee este numărul necesar de elevi. În şcolile din sate, a specificat Nina Juraveţ, numărul de elevi în clase trebuie să fie de la 20 pînă la 25 de copii, iar în oraş – de la 25 pînă la 30.
De noile schimbări în sistemul de învăţămînt s-au dovedit a fi nemulţumiţi atît managerul liceului teoretic „A. Puşkin”, cît şi alţi angajaţi din această instituţie de învăţămînt. Nu a fost îmbucurătoare noutatea optimizării nici pentru conducerea şi cadrele didactice de la liceul teoretic „Gaudeamus”.
Colectivele de profesori nu se pot împăca cu faptul, că de procesul optimizării nu s-a vorbit la timpul respectiv, adică la sfîrşitul anului de studii, cum ar fi trebuit, dar la începutul lui, cînd elevii din clasele primare nu sînt pregătiţi pentru a se uni cu alte clase, iar elevii claselor a 10-a nu sînt gata de a trece în alte instituţii de învăţămînt.
Iar despre schimbările în învăţămînt trebuiau informaţi şi profesorii, şi părinţii. După informaţia vicepreşedintelui raionului, Victor Mititiuc, la ultima şedinţă a Consiliului raional, consilierii s-au pronunţat împotriva optimizării. Dar schimbări în sistemul de învăţămînt, totuşi, vor avea loc.
Sursa: canalregional.md
- Cînd speră România să adere la spațiul Schengen
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1907
- Populația:
- 383 locuitori
Țolica este un sat din cadrul comunei Enichioi, raionul Cantemir. Localitatea se află la distanța de 41 km de orașul Cantemir și la 127 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 383 locuitori. Satul Țolica a fost înființat în anul 1907.
Comentarii
(0)