|
Picturi în stilul lui Van Gogh în stațiile din satul Costești (Foto)
Grupul de inițiativă "Colibri" împreună cu voluntarii și pictorul Luca Alexei, au început implementarea proiectului "Expresie: Satul meu – culoare pentru suflet".
Pe prima stație de așteptare din centrul satului Costești a fost pictată o compoziție grafică cu floarea soarelui în stilul lui Van Gogh. Timp de o zi, tinerii au reuşit să schimbe aspectul staţiei care la început, era într-o stare deplorabilă din cauza afișelor informative lipite pe pereții stației, potrivit paginii web a localităţii.
Astfel, toate stațiile din Costești vor fi desenate de echipa de voluntari la iniţiativa tinerilor. Trecătorii din preajmă s-au oprit și au aplaudat ideea, îndemnând ca autoritățile publice locale să aplice amenzi drastice pentru cei care vor lipi anunțuri sau vor distruge aspectul creat.
Pe întreaga perioadă a lunii aprilie, echipa de inițiativă va picta 6 stații din satul Costești. Ideea a fost preluată de la locuitorii orașului Ialoveni, unde în toamna anului 2015 au fost pictate toate stațiile de autobuz din oraș.
Precizăm că, proiectul este realizat în cadrul Programului de granturi mici pentru tineri desfăşurat cu suportul financiar oferit de Ministerul Tineretului și Sportului al Republicii Moldova, Fundaţia Est-Europeană Moldova, Consiliul Raional Ialoveni, Asociaţia Obştească „Eco-Răzeni" şi mijloacele băneşti acumulate de membrii Fondului pentru Tineri Ialoveni de la agenţi economici, persoane fizice şi din organizarea evenimentelor speciale și Primăria Costești.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
- Peste o sută de tineri au participat la Jocurile Curate, curățînd rezervația Orheiul Vechi
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1666
- Populația:
- 571 locuitori
Corneşti este un sat din cadrul comunei Secăreni, raionul Hînceşti. Localitatea se află la distanța de 36 km de orașul Hîncești și la 78 km de Chișinău. Conform datelor recensământului din anul 2004, populaţia satului constituia 571 locuitori. Satul Cornești a fost menționat documentar în anul 1666.
Comentarii
(0)