|
Foto: moldpres.md |
La Străşeni a fost finalizat un drum local cu ieşire la traseul Chişinău-Leuşeni
În raionul Străşeni a fost finalizată construcţia drumului local care face conexiunea dintre satele Scoreni şi Malcoci şi are ieşire spre traseul internaţional Chişinău-Leuşeni. Graţie acestui tronson, localnicii nu vor mai trebui să ocolească pentru a ajunge în capitală, comunică MOLDPRES.
Drumul a fost construit în cadrul unui proiect realizat de Agenția de Dezvoltare Regională Centru (ADR Centru) în parteneriat cu Primăria Scoreni și finanţat din sursele Fondului Naţional de Dezvoltare Regională. Acesta este un program regional care conectează localităţi din două raioane, Ialoveni şi Străşeni, iar satul Scoreni va avea acces direct la traseul internaţional Chişinău-Leuşeni cu trecere prin Malcoci. Bugetul total al proiectul este de 31,5 mln de lei.
Potrivit directorului ADR Centru, Tudor Meşina, implementarea proiectului a fost posibilă datorită conlucrării eficiente dintre agenție și autorităţile publice locale. „Am reuşit să facem un lucru bun pentru dezvoltarea economică regională. Businessmenii locali au deja idei de afaceri pe care vor să le lanseze în satul Scoreni, ceea ce demonstrează că infrastructura are un rol important în dezvoltarea unei localități rurale. Ne aşteptăm la creșterea numărului locurilor de muncă şi îmbunătăţirea condițiilor de trai din aceste sate", a subliniat Meşina.
Autoritățile locale preconizează ca în scurt timp să deschidă o rută directă Scoreni-Chișinău pe noul drum. Astfel, va fi redusă în jumătate distanța parcursă pînă în capitală, fiind mai ieftin şi costul călătoriei.
Sursa:
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
- Machu Picchu și enigmele sale (+Foto)
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1619
- Populația:
- 584 locuitori
Tarasova este un sat din cadrul comunei Solonceni, raionul Rezina. Satul Tarasova este situat la o distanță de 128 km de Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituie 584 de oameni. Prima mențiune documentară a satului datează din anul 1619.
Comentarii
(0)