03 octombrie 2024, 11:00 views 1429
În Chișinău a fost demontat bannerul controversat care acoperea muralul olimpic
03 octombrie 2024, 11:00 views 1429

În Chișinău a fost demontat bannerul controversat care acoperea muralul olimpic

Bannerul scandalos cu integrarea europeană amplasat pe fațada unei clădiri de la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Izmail din Chișinău, care acoperea muralul olimpic și care a provocat zarvă, indignare și critici dure din partea sportivilor, Comitetului Național Olimpic, primăriei capitalei și autorităților centrale, a fost demontat.

Ca urmare, pe fațada casei a rămas pictura murală, cu un fragment acoperit în colțul din stînga sus. Acesta urmează a fi restaurat, deși compania de publicitate declară că are dreptul de a amplasa aici bannere.

După cum s-a anunțat anterior, desenul mural „Visul Olimpic”, dedicat sportivilor moldoveni care au participat la Jocurile Olimpice, a fost acoperit de un banner care promova referendumul. Lucrarea a fost acoperită la doar două zile după ce a fost deteriorată de o companie de publicitate în timpul instalării afișului.

Comitetul Național Olimpic a expediat o scrisoare autorităților, cerîndu-le să protejeze și să restaureze pictura murală „Visul Olimpic”.

Cancelaria de Stat a cerut poliției să investigheze actul de vandalism în privința picturii murale „Visul olimpic”, instalarea neautorizată a bannerelor publicitare cu simboluri naționale deasupra picturii murale și să ia toate măsurile legale pentru a pune capăt ilegalității.

La rîndul său, Alexandru Osadcenco, proprietarul firmei care a instalat bannerul în favoarea referendumului deasupra picturii murale „Visul olimpic” amplasat pe peretele unui bloc de apartamente la intersecția străzii Izmail cu bulevardul Ștefan cel Mare, susține că au fost respectate toate prevederile legii.

El a prezentat autorizația valabilă pentru anul 2024 și insistă că bannerul a fost amplasat în baza acesteia. Pe de altă parte, în document se stipulează că ”dispozitivul publicitar urmează să fie demontat la prima solicitare a administrației publice locale”.

Primăria și guvernul Moldovei au declarat că Neorama, compania responsabilă de instalarea bannerului, a comis o serie de ilegalități.

Reprezentanții Primăriei Chișinău au precizat că firma Neorama ar fi putut amplasa bannere publicitare pe clădirea selectată înainte de realizarea picturii murale. Reprezentanții companiei sînt acuzați că au intrat ilegal în clădire și au încercat mai întîi să acopere muralul cu vopsea albă, iar apoi au instalat bannerul. Despre aceste acțiuni și intenții, autoritățile publice locale nu au fost anunțate.

Pe de altă parte, administrația Neorama ar fi trebuit să ceară autorizație din partea guvernului, deoarece a folosit simbolurile țării. Cancelaria de Stat a publicat un răspuns în care afirmă că a primit cererea, dar nu a aprobat-o.

Purtătorul de cuvînt al guvernului, Daniel Vodă, a menționat că procedurile actuale nu prevăd emiterea unui răspuns în caz de refuz. Potrivit acestuia, reprezentanții Neorama au trimis o solicitare, indicînd mai multe adrese unde urmau să fie amplasate materialele publicitare.

Potrivit autorităților, poliția va stabili circumstanțele în care s-a încercat distrugerea picturii murale „Visul olimpic” și amplasarea deasupra acesteia a publicității electorale.

La 30 septembrie, primarul capitalei, Ion Ceban, a trimis un avertisment companiei de publicitate, spunînd că va fi examinată problema sancționării acesteia.

Sursa: noi.md

Cuvinte cheie:

Chisinau , banner , mural

Comentarii

 (0)
 
*
Cel puţin 3 caractere, doar litere latine

*
Cod Antispam:

În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?

Localitățile Republicii Moldova
Statut:
Sat
Prima atestare:
1489
Populația:
1062 locuitori

Bolţun este un sat şi comună din raionul Nisporeni. Bolţun este unicul sat din comuna cu acelaşi nume. Localitatea se află la distanța de 28 km de orașul Nisporeni și la 72 km de Chișinău. Satul Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 1062 de oameni. Bolțun a fost menționat documentar în anul 1489.

Biblioteca
Biblioteca electronică a site-ului www. moldovenii.md conţine cărţi, documente, materiale audio şi video, privind istoria și cultura.