|
Parcările în Capitală vor fi peste tot cu plată
Primarul municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă, a declarat că parcările în Capitală vor fi peste tot cu plată.
Parcările în Chișinău vor fi cu plată peste tot, pe carosabil, trotuare, în subsolurile clădirilor, a declarat, luni, primarul municipiului Chișinău, Dorin Chirtoacă.
"În toată Europa este același model de parcări care este propus Chișinăului. Dacă vrem să trăim civilizat, trebuie să ne obișnuim cu niște lucruri", a declarat Chirtoacă după ședința direcțiilor Primăriei.
Edilul nu a exclus că s-ar putea ajunge ca parcările să fie cu plată pe toate străzile din Capitală, dar pentru început aceste locuri vor fi cu plată doar pe cele mai aglomerate străzi din Chișinău.
"Lista străzilor va fi dată publicității. Teoretic, se poate ajunge la toate străzile. Vrem să descurajăm venirea cu mașinile pe străzile aglomerate și în același timp mașinile parcate neregulamentar să fie evacuate ", a mai spus Chirtoacă.
Primarul susține că parcările vor fi fără plată doar în afara orelor de serviciu.
"În toată Europa civilizată așa sunt organizate parcările. Fără supărare, asta e realitatea, în caz contrar va continua situația de astăzi cînd fiecare se va parca unde va dori", a declarat Chirtoacă.
Operatorul care va gestiona aceste parcări va avea dreptul să evacueze automobilele și să le blocheze roțile. Pentru demontarea dispozitivului de blocare a roților în ziua blocării, proprietarul mașinii va trebui să achite 750 de lei, iar în zilele următoare 950 de lei.
Evacuarea vehiculului îl va costa pe proprietar 1600 de lei, plus 150 de lei taxa de depozitare a mașinii la locul special destinat.
Potrivit noilor reguli, și în curțile blocurilor parcările vor fi cu plată. Rezidenții vor plăti pe an pentru parcarea unei mașini 500 de lei, iar în cazul celei de-a doua mașini taxa va crește de 5 ori.
Sursa:
- Votul diasporei: interzicem sau reglementăm?
- Încă cîțiva moldoveni au revenit acasă din Liban
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- Guvernul sporește protecția specială a copiilor împotriva deplasării în străinătate și reținerii ili…
- Ninsorile au acaparat România: Zonele în care stratul de omăt are deja 20 cm
- Alertă de călătorie în Bulgaria
- Cultura negativității
- Detail Garage este partenerul dumneavoastră profesional în detailing auto
- Capodopere florale de toamnă și iarnă de la XOstudio FLOWERS: Dăruiți magia sărbătorilor! ©
- Вă rugăm să beți acest amestec înainte de culcare, și veți elimina din organism tot ce ați mâncat pe…
- La Chișinău va avea loc un concert de excepție al lui Constantin Moscovici, Tamarei Gverdțiteli și t…
- La Chișinău a avut loc o nouă sesiune în cadrul proiectului YMCA Digital Media Hub Chișinău ©
În contextul lansării programului ”Satul European”, ce probleme vitale există în localitatea dumneavoastră?
- Statut:
- Sat
- Prima atestare:
- 1483
- Populația:
- 451 locuitori
Unchiteşti este un sat din cadrul comunei Cuhureştii de Sus, raionul Floreşti. Localitatea se află la distanța de 22 km de orașul Florești și la km de 152 Chișinău. Conform datelor recensămîntului din anul 2004, populaţia satului constituia 451 de oameni. Satul Unchitești a fost menționat documentar în anul 1483.
Comentarii
(0)